Apoc. 13:12-13 Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; și făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârșea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în fața oamenilor.
Apoc. 19:20 Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu cari amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei.
Protestantismul, născut în Europa prin protestul față de Roma al lui Luther și al altor oameni care au ales să înalțe Biblia ca standard al credinței, a găsit un sol fertil în ceea ce este cunoscut în istorie drept „lumea nouă”. Felul în care lumea nouă a oferit ajutor religiei care avea ca standard Biblia este prezentat în imagini și simboluri în Apocalipsa 12:16 prin pământul care a venit în ajutorul femeii, femeia fiind în acest context un simbol al bisericii adevărate. Din același pământ care a oferit ajutorul lui creștinilor persecutați, avea să se ridice o putere mondială care va juca un rol foarte important în evenimentele finale ale istoriei (Apoc. 13:11).
Așadar, găsim în profeție o imagine plină de acuratețe a ridicării Americii protestante, dar și a degradării principiilor republicane și protestante care au stat la baza prosperității ei (pentru detalii urmărește filmul documentar Via ut Roma). Simbolizate prin cele două coarne ca de miel, pervertirea acestor principii este anunțată de vorbirea ca un balaur – balaurul reprezentându-l pe Satana (Apoc. 12:9). Cum va ajunge America protestantă să vorbească ca un balaur?
Apoc. 13:14-15 Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâți toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
Spuneam că această putere are un aspect politic (republicanismul) dar și unul religios (protestantismul). Din punctul de vedere religios al problemei, protestantismul apostaziat sau profetul mincinos, așa cum este el numit în profeție, este acela care lucrează prin semne mari și minuni ca să conducă lumea înapoi la închinarea la antihrist – fiara a cărei rană de moarte fusese vindecată (vezi aici). Focul care se coboară din cer ne aduce aminte de ziua Cincizecimii, când ucenicii au fost botezați cu Duhul Sfânt pentru a proclama Evanghelia cu putere. Contrafacerea lucrării Duhului Sfânt este realizată la vremea sfârșitului de către proorocul mincinos prin falsa vorbire în limbi, falsele daruri spirituale și toate semnele și minunile mincinoase atât de prezente în mișcarea carismatică. Focul care se coboară din cer ne amintește totodată de focul care s-a pogorât din cer peste jertfa profetului Ilie, cel care a chemat pe poorul Israel din vechime la reformă și redeșteptare. Profetul mincinos o aduce falsa reformă și falsa redeșteptare religioasă, având pretenția că lucrează în duhul și puterea lui Ilie.
„Duhul și puterea lui Ilie”– aceasta este o sintagmă biblică care nu întâmplător a fost amintită ca aplicându-se la fenomenul carismatic modern, așa cum puteți vedea și în materialul video de mai sus. Este vorba de conferința găzduită de Kenneth Copeland, un proeminent lider al acestei mișcări, conferință la care au luat parte o mulțime de alți lideri carismatici din diverse denominațiuni. Acest eveniment a inclus un mesaj din partea actualului papă, care a transmis celor adunați un apel la unitate. Anthony Palmer, episcopul anglican-carismatic prin care acest mesaj a fost transmis, a afirmat fără echivoc faptul că protestul protestantismului s-a încheiat și acum suntem cu toții catolici. Mulțimea adunată a răspuns cu entuziasm atât față de afirmațiile îndrăznețe ale episcopului, cât și față de apelul papei, rugându-se pentru liderul de la Vatican și pronunțând binecuvântarea asupra acestuia. Vedem aici felul cum fenomenul carismatic joacă un rol cheie în a conduce lumea în general, și lumea protestantă în mod special, înapoi la închinarea la fiară. Profeția se împlinește chiar sub ochii noștri!