Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt. (2Pet. 1:20-21)

Să ne mire faptul că apostolul Petru leagă în mod direct interpretarea (tâlcuirea) profeţiei de subiectul inspiraţiei? Potrivit acestuia, faptul că oamenii prin care Dumnezeu a comunicat profeţiile Sale au vorbit, nu prin voia omului, ci mânaţi de Duhul Sfânt, are foarte mult de-a face cu adevărul că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură.

Pentru a arăta printr-un exemplu concret această legătură, să ne oprim la invazia de lăcuste relatată în capitolul 9 al cărţii Apocalipsa. Dacă pornim de la premisa că lui Ioan i-au fost descoperite în viziune nişte lucruri viitoare, pe care el a trebuit mai apoi să le descrie, folosind propriile sale cuvinte, am putea să ne aliniem cu mulţi exponenţi ai interpretării tradiţionale a trâmbiţelor Apocalipsei, care au considerat că în capitolul 9 sunt prezise invaziile islamice asupra Europei creştine. Neavând la data când a scris acele lucruri limbajul necesar, vizionarul a asemănat turbanele invadatorilor cu nişte cununi, care păreau de aur (Apoc. 9:7). Iar mai apoi, la cel de-al doilea vai al aceluiaşi capitol, având în vedere că scriitorul nu cunoştea nimic despre tunuri şi alte arme de foc, acesta descrie lucrurile acestea prin cuvintele: din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă (v. 17).

Sau, mergând pe acelaşi mod de interpretare, putem să ne aliniem unor interpretări mai avangardiste, spunând că scriitorul Ioan a văzut în viziune nişte elicoptere militare dar, necunoscând cuvântul „elicopter”, a folosit unul pe care el îl avea în vocabular: „lăcustă”. Aceasta deoarece ceea ce el vedea îi semăna foarte mult cu nişte lăcuste.

Cine are ultimul cuvânt de spus în oricare dintre interpretările amintite? Imaginaţia omenească! Cel care caută să descifreze mesajul apocaliptic încearcă practic să îşi imagineze lucrurile pe care le-a văzut în viziune profetul, lucruri pe care mai apoi a încercat să le redea, limitat fiind însă de un limbaj neadaptat epocii despre care viziunea respectivă vorbeşte. Vă simţiţi pe un teren solid adoptând un astfel de mod de interpretare? Sau poate faptul că în sprijinul unei anumite interpretări vin specialişti în ale istoriei, psihologi sau antropologi, care pretind capacitatea de intui modul de exprimare al profetului prin stabilirea contextului cultural şi social în care el şi-a dezvoltat gândirea, vă conferă un anumit grad de siguranţă?!? Dar, dacă e să fim cinstiţi cu noi înşine, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? (1Cor. 2:11).

Toată această dilemă dispare în momentul în care înţelegem că nu duhul omului, care este în el s-a aflat în vreun fel la originea transmiterii mesajului apocaliptic, pentru că nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului, ci Duhul Sfânt, care cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu (1Cor. 2:10) a comunicat mesajul sacru folosind instrumentul omenesc drept scrib al Său. Dacă socotim că Dumnezeu a făcut ceva mai mult decât să-i dea servului Său o viziune pe care el urma să o scrie, folosind propriile lui cuvinte, totul se schimbă în privinţa interpretării atât a acestui capitol al Apocalipsei, cât şi a oricărei alte părţi a Sfintei Scripturi. În loc să ne sprijinim pe autoritatea omenească pentru a înţelege lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, ne vom lăsa învăţaţi de Duhul Sfânt, care cercetează totul şi prin care Dumnezeu ne descoperă adevărul Său.

Mai este ceva sigur?
Apostolul Petru, amintind episodul schimbării la faţă a Domnul Hristos, episod care a avut un puternic impact asupra vieţii lui, face mai apoi o comparaţie, spunând că noi avem un mai sigur cuvânt al profeţiei (2Pet. 1:19, traducerea Fidela). Însă atunci când ne bizuim pe autoritatea omenească pentru a înţelege profeţia, nimic nu mai este sigur. Fără o înţelegere corectă a subiectului inspiraţiei, în loc să ne aşezăm picioarele pe temelia solidă a adevărului veşnic, vom continua să stăm pe nisipurile mişcătoare ale părerilor omeneşti. Bine a spus psalmistul: Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om (Ps. 118:8)!

Timpurile pe care le trăim sunt timpuri foarte periculoase din cauza necredinţei în Biblie. Scepticismul cu privire la autoritatea Scripturii este promovat în modul ce mai perfid chiar de instituţiile de învăţământ care pretind a pregăti pe cei care urmează a lucra drept slujitori ai Cuvântului sfânt. Tineri care fuseseră învăţaţi în familiile lor să privească Biblia cu un anumit respect, pleacă de pe băncile unor astfel de şcoli crezând în evoluţionism sau, în unele cazuri, chiar agnostici și atei. Chiar mai grav, cei mai mulţi dintre ei sunt îmbibaţi de un scepticism care trece drept înţelegere „superioară” a mesajului Scripturii, scepticism cu care pornesc la drum pentru a otrăvi biserici întregi şi a le scufunda în întuneric şi necredinţă. Vrajmașul sufletelor omenești aproape că nici nu mai are nevoie de contribuția ateilor și a necredincioșilor pe față, pentru că teologii zilelor noaste sunt plini de zel în a umple mințile enoriașilor cu tot felul de sofisme omenești de natură să submineze autoritatea unui clar „așa zice Domnul!” Ateii de astăzi nu mai trebuie să își ocupe timpul căutând presupuse contradicții și erori în textul sfânt pentru că așa-zișii slujitori ai Cuvântului o fac foarte bine, în dorința de a-și promova teoriile lor nebiblice cu privire la inspirație, care numai credință în Biblie nu se pot numi.

Socotesc că acestea sunt motive suficiente pentru a dedica o secţiune a site-ului examinării de pe paginile Bibliei felul în care Creatorul Se descoperă oamenilor, cum le comunică mesajul profetic, precum şi felul în care El a vegheat ca acest mesaj să ajungă la noi nevătămat. Îndoiala şi necredinţa cu privire la cuvintele Creatorului a dus la început la căderea familiei omeneşti, iar reabilitarea noastră nu se poate face fără ca să ne întoarcem, prin credinţă, la ascultarea de aceste cuvinte.

Studiile în care este abordat subiectul inspirației Sfintelor Scripturi sunt următoarele:

1. Autoritatea Bibliei;
2. Natura inspirației;
3. Inspirația cuvintelor;
4. Ineranța Scripturii;
5. Prezervarea (păstrarea) textului sacru.