9. Împlinirea exactă

Cu toate că înțelegerea deplină a ceea ce este prezis în Biblie survine doar după împlinirea evenimentului profetic, trebuie știut că nu există împlinire parțială a unei profeții necondiționate. Prin urmare, un eveniment poate fi considerat drept împlinirea unei astfel de profeții doar în cazul în care toate elementele acesteia își găsesc în mod natural locul în întreg. Dacă în acest context, pentru a interpreta un eveniment ca împlinire profetică, este nevoie să adaug, să scot sau să ignor chiar și un singur cuvânt al textului inspirat, înseamnă că interpretarea mea este greșită. (Ioan 13:19; 14:29; Apoc. 22:18-19)

Fiecare cuvânt rostit sau scris prin care profetul transmite solia lui Dumnezeu este inspirat și nici unul din aceste cuvinte nu este lipsit de însemnătate. De aceea, ori de câte ori mesagerul divin își împlinea însărcinarea de a transmite solia, el o făcea cu exactitate, nelăsând nici unul din cuvintele pe care Domnul i le-a dat în afara ei (vezi Ier. 26:2; 30:2,4; 43:1). Aceeași exactitate o regăsim și în împlinirea cuvintelor legământului lui Dumnezeu cu poporul Său (transmise tot prin profet), fie că este vorba de împlinirea binecuvântării, fie a blestemului (vezi Ios. 23:14-15).

Am văzut deja că profeția este brodată pe acest legământ, ea confirmând doar făgăduințele și avertizările prevăzute acolo. Dacă urmărim însă mai îndeaproape termenii acestuia, observăm că atât împlinirea binecuvântării, cât și a blestemului, este una progresivă. Judecățile lui Dumnezeu cresc mereu în intensitate pe măsură ce poporul Său, care s-a abătut de la perceptele sfinte, refuză să se întoarcă la ascultarea de Creator (vezi Lev. 26:18, 24, 28), până la pedeapsa finală și lepădarea acestuia dinaintea feței Sale. Țara promisă ca moștenire, locul unde Dumnezeul cerurilor ar fi trebuit să își descopere slava, va fi pustiită de locuitorii ei. Pe de altă parte, binecuvântările legământului sunt și ele progresive, continuând a fi revărsate peste poporul credincios până la momentul când scopul din veșnicii al lui Dumnezeu cu acesta este în sfârșit împlinit.

Despre aceste lucruri am mai discutat atunci când am vorbit despre celelalte principii de bază ale profeției. Am văzut încă din cartea Genezei că scopul lui Dumnezeu cu omul era ca, sub binecuvântarea legământului încheiat la creațiune, acesta trebuia să se înmulțească umplând pământul și să-și dezvolte un caracter loial și demn de locuințele cerești. Astfel, în timp ce temelia întregii profeții se găsește în Geneza și în celelalte cărți scrise de Moise, apogeul profeției și a întregii Scripturi se găsește în Apocalipsa. Aici regăsim atât judecățile finale ale lui Dumnezeu, care duc în cele din urma la pustiirea pământului și pedeapsa împotriva întregii oștiri răsculate împotriva guvernării drepte a Creatorului, cât și răsplata finală a familiei omenești răscumpărate prin sângele Domnului Hristos. Aici avem împlinirea finală a legământului lui Dumnezeu cu omul pe care l-a creat și răscumpărat. În aceste condiții nu avem de așteptat vreo împlinire mai deplină a acestui legământ dincolo de ultima carte a Sfintelor Scripturi.

Un alt aspect care trebuie avut în vedere este faptul că Apocalipsa, alături de descoperirile dumnezeiești din capitolul 2 și cele din a doua jumătate a cărții profetului Daniel, constituie prin excelență cele mai semnificative profeții necondiționate ale Bibliei. Poate tocmai de aceea, cu toate că în Biblie găsim mai multe avertizări privind modificarea textului inspirat (vezi Deut. 4:2; Prov. 30:5-6), cea mai serioasă dintre toate este aceea din Apoc. 22:18-19, ea vizând tocmai această carte profetică. Dacă îndoiala și neluarea în serios a cuvintelor lui Dumnezeu l-au exclus la început pe om de la accesul pe care acesta obișnuia să îl aibă la pomul vieții, ceea ce îl va repune pe acesta în drepturi este tocmai credința deplină și de nezdruncinat în fiecare cuvânt al lui Dumnezeu (vezi Apoc. 22:14). Iar cuvintele cărții Apocalipsa, tocmai acelea care vorbesc despre împlinirea grorioasă și finală a planurilor lui Dumnezeu capătă o însemnătate deosebită tocmai prin faptul că ele, fiind parte a unei profeții necondiționate, se vor împlini fără greș. Orice parte a acestei profeții dacă s-a împlinit înseamnă că s-a împlinit în mod exact, cuvânt cu cuvânt sau, dacă nu, trebuie să așteptăm împlinirea ei cândva în viitor.

Leave a reply