5. Păstrarea și transmiterea textului sacru

Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte. (Dan. 12:4)

Tot ceea ce a fost prezentat până acum în legătură cu subiectul inspiraţiei este incomplet fără o înţelegere corectă a chestiunii prezervării (a păstrării textului sacru). Putem să credem adevărul cu privire la inspiraţia cuvintelor, putem chiar să credem în ineranţa Scripturilor originale, însă la ce ne foloseşte această credinţă, dacă socotim în acelaşi timp că noi astăzi nu mai avem acces la cuvintele date de Dumnezeu prin profeţi? De exemplu, cum ar putea cineva citi cartea lui Daniel la câteva mii de ani de la moartea acestuia, dacă respectiva carte a fost pierdută? Şi problema merge chiar mai departe: a încheiat Dumnezeu cu omul un legământ veşnic (vezi Gen. 17:7; Is. 55:3; 61:8; Ier. 32:40) de ai cărui termeni nu putem fi 100% siguri, deoarece cuvintele acestui legământ s-au pierdut în negura vremii? În plus, Domnul Hristos a spus că noi vom fi judecaţi în conformitate cu cuvintele Sale (vezi Ioan 12:48 şi Deut. 18:19). Este rezonabil să credem că vom fi judecaţi după nişte cuvinte pe care noi, de fapt, nu avem de unde să le citim aşa cum au fost ele date? Astfel, cu toate că baza a ceea ce va fi prezentat în cele ce urmează a fost aşezată în studiile anterioare, este absolut necesar să avem clar în mintea noastră şi subiectul prezervării Scripturii.

CUVÂNTUL CEL VEŞNIC AL LUI DUMNEZEU
1. Cu ce problemă majoră ne confruntăm în situaţia în care credem că doar profeţii sunt inspiraţi şi nu şi cuvintele Scripturii? Zah. 1:5-6

Unde sunt acum părinţii voştri? Şi puteau prorocii să trăiască veşnic? Totuşi cuvintele Mele şi poruncile pe care le dădusem slujitorilor Mei prorocii ca să le vestească n-au atins ele pe părinţii voştri? Şi atunci ei s-au întors şi au zis: „Domnul oştirilor ne-a făcut cum hotărâse să ne facă, după căile şi faptele noastre!”

Deşi profeţii la care se face referire în acest verset trecuseră la odihnă, cuvintele rostite de aceştia sub inspiraţie au rămas totuşi valabile. La fel, profeţiile consemnate de către Daniel sau de către Ioan, care a scris Apocalipsa, rămân valabile şi se vor împlini la literă, chiar dacă nici unul dintre ei nu mai este în viaţă.

2. Cu toate că profeţii prin care Dumnezeu a vorbit au fost oameni muritori, ce a promis Dumnezeu cu privire la cuvintele Sale, care au fost transmise prin aceşti profeţi? Is. 40:8

… iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.

În timp ce orice făptură (inclusiv profetul) este ca iarba, şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp (v. 6), Cuvântul lui Dumnezeu este acela care rămâne pentru totdeauna.

3. Cât de solemn a garantat Domnul Hristos făgăduinţa dăinuirii cuvintelor Sale? Luca 21:33

Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Sunt versete clare care arată faptul că Mântuitorul a fost Acela care a vorbit prin profeţii din vechime, în aceeaşi măsură în care a vorbit atunci când a fost aici pe pământ. Prin urmare, cuvintele rostite de profeţi prin inspiraţie sunt tot cuvintele Sale.

4. Cât de exact suntem asiguraţi că vor fi păstrate cuvintele Legii lui Dumnezeu? Mat. 5:18; Luca 16:17

Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.

Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege.

Cu toate că Vechiul Testament cuprindea ca diviziuni ale acestuia Legea lui Moise, Proorocii şi Psalmii (vezi Luca 24:44), cu o ocazie Mântuitorul a citat din Psalmi, referindu-se la citatul respectiv ca făcând în sine parte din Lege (vezi Ioan 10:34). De aceea, există motive să credem că toate Scripturile existente pe vremea Domnului Hristos erau într-un sens mai larg socotite drept lege, Proorocii şi Psalmii fiind de fapt derivaţi din Legea lui Moise. Prin urmare, scrierile Vechiului Testament sunt cuprinse în întregime în această asigurare că trecerea timpului nu avea să aducă cu sine modificari ale cuvintelor textului inspirat.

SCRIIND CUVINTELE DOMNULUI
5. Ce măsuri a luat Dumnezeu ca acele cuvinte pe care El le-a dat lui Moise să fie păstrate şi după moartea acestuia? Ex. 24:4; 34:27

Moise a scris toate cuvintele Domnului.

Domnul a zis lui Moise: „Scrieţi cuvintele acestea, căci pe temeiul acestor cuvinte închei legământ cu tine şi cu Israel!”

6. Cât de specific a fost Dumnezeu atunci când i-a instruit pe profeţi să scrie cuvintele Sale? Deut. 27:8; Is. 8:1; Hab. 2:2; Ez. 37:16; Ier. 36:2

Să scrii pe aceste pietre toate cuvintele legii acesteia, săpându-le foarte desluşit.

Domnul mi-a zis: „Ia o tablă mare şi scrie pe ea, aşa ca să se înţeleagă: …

Domnul mi-a răspuns şi a zis: „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor!”

„Fiul omului, ia o bucată de lemn, şi scrie pe ea: …”

Ia un sul de carte şi scrie în ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus cu privire la Israel şi cu privire la Iuda, şi cu privire la toate neamurile, din ziua când ţi-am vorbit pe vremea lui Iosia până în ziua de azi!

Fie că au scris pe suport de lemn sau de piatră, fie că au scris pe o tablă sau într-un sul, profeţii au făcut lucrul respectiv cu credincioşie, potrivit indicaţiilor primite de la Dumnezeu.

7. Care este idealul Creatorului în privinţa suportului pe care El doreşte să Îşi scrie cuvintele? 2Cor. 3:3

Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table cari sunt inimi de carne.

Indiferent de mijloacele care au fost folosite de-a lungul timpului pentru comunicarea soliei Sale, scopul ultim al lui Dumnezeu a fost acela de a impresiona mintea omului şi a atinge inima acestuia, în aşa fel încât Creatorul său să îşi poată „scrie” acolo cuvintele Sale eliberatoare şi dătătoare de viaţă. Consemnarea în scris a acestor cuvinte pe orice alt suport material a fost doar o soluţie provizorie, necesară în condiţiile păcatului, păcat care îl făcea pe om incapabil să primească rostirile Creatorului său şi totuşi să trăiască (vezi Ex. 20:19; Rom. 7:10). De aceea, Pavel face o distincţie clară între legământul nou, al Duhului de viaţă şi legământul slovei (vezi 2Cor. 6-8).

8. Ce alt scop a fost avut în vedere prin consemnarea în scris şi păstrarea în această formă a cuvintelor lui Dumnezeu? Ex. 17:14

Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte …”

PĂSTRAREA MANUSCRISELOR SACRE
9. În ce privinţă a mai fost Dumnezeu specific odată ce cuvintele Sale au fost înregistrate în scris pe suportul pe care El a cerut să fie acestea scrise? Ier. 51:63; 30:8

Şi când vei isprăvi citirea cărţii acesteia, să legi de ea o piatră, şi s-o arunci în Eufrat

Du-te acum-zice Domnul-de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă, şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci.

Unele solii au fost destinate pentru o anumită situaţie, la un moment dat, altele erau destinate să rămână ca o mărturie permanentă, de-a lungul generaţiilor. Dacă ţinem cont de faptul că planurile şi scopurile lui Dumnezeu rămân întotdeauna în picioare (vezi Ps. 33:11; Prov. 19:21; Is. 46:10), este logic să credem că şi mărturiile Sale scrise, pe care El le-a destinat să rămână de-a lungul generaţiilor, vor fi păstrate şi vor rămâne exact atât timp cât va fi nevoie de ele.

10. Ce dispoziţii a dat Moise după ce a terminat de scris cartea Legii pe un sul şi de ce? Deut. 31:24-27

După ce a isprăvit Moise în totul de scris într-o carte cuvintele Legii acesteia, a dat următoarea poruncă leviţilor care duceau chivotul legământului Domnului: „Luaţi cartea aceasta a Legii şi puneţi-o lângă chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta. Căci eu îţi cunosc duhul tău de răzvrătire şi încăpăţânarea ta cea mare. Dacă vă răzvrătiţi voi împotriva Domnului cât trăiesc eu încă în mijlocul vostru, cu cât mai răzvrătiţi veţi fi după moartea mea! …”

Cartea Legii a fost pusă lângă chivotul deasupra căruia se manifesta prezenţa lui Dumnezeu. Ţinând cont că în acel loc din sanctuar intra doar marele preot o dată pe an (Evrei 9:7), sunt motive să credem că locul respectiv era unul sigur pentru păstrarea acestei scrieri.

11. Cartea Legii a fost păstrată doar pentru a sta departe de ochii oamenilor sau există şi un alt motiv pentru aceasta? Ios. 1:8

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.

Pentru Iosua, cel care a preluat rolul de conducător al poporului după moartea lui Moise, cartea Legii era o sursă permanentă de înţelepciune, din care el se adăpa zilnic. De aceea este rezonabil să credem că succesorul lui Moise deţinea în mod personal o copie fidelă a cărţii care fusese aşezată lângă chivotul din sanctuar.

12. Doar Iosua trebuia să primească învăţătură din cartea Legii după moartea lui Moise? Deut. 31:9-13

Moise a scris Legea aceasta şi a încredinţat-o preoţilor, fiii lui Levi, care duceau chivotul legământului Domnului, şi tuturor bătrânilor lui Israel. Moise le-a dat porunca aceasta: „La fiecare şapte ani, pe vremea anului iertării, la sărbătoarea Corturilor, când tot Israelul va veni să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege El, să citeşti Legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor. Să strângi poporul, bărbaţii, femeile, copiii şi străinul care va fi în cetăţile tale, ca să audă şi să înveţe să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru, să păzească şi să împlinească toate cuvintele Legii acesteia. Pentru ca şi copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă şi să înveţe să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul.”

Bărbaţi, femei, copii şi chiar străinii din mijlocul poporului, cu toţii aveau nevoie de cuvintele sfinte cuprinse în cartea Legii.

13. Dacă aceste scrieri sacre erau necesare în mod curent pentru a fi o sursă de învăţătură pentru popor, ce rost a mai avut păstrarea cărţii Legii lângă chivot? 2Regi 22:8, 10-11

Atunci marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: „Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.” Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi [] Şafan a citit-o înaintea împăratului. Când a auzit împăratul cuvintele din cartea Legii, şi-a sfâşiat hainele.

Chiar şi după ani lungi în care fuseseră neglijate şi desconsiderate de popor, aceste scrieri au stat ca o mărturie neschimbătoare a dreptăţii lui Dumnezeu atunci când, în mod providenţial, ele au ieşit din nou la lumină. Ele au jucat un rol cheie în reforma religioasă întreprinsă de împăratul Iosia.

14. În afară de păstrarea cărţii Legii lângă chivot, ce altă metodă folosită pentru păstrarea unor manuscrise este menţionată în Biblie? Ier. 32:14

Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Ia zapisele acestea de cumpărare, cel pecetluit şi cel deschis, şi pune-le într-un vas de pământ, ca să se păstreze multă vreme!”

Atunci când era necesar ca anumite manuscrise să fie păstrate pentru o perioadă mai îndepărtată, se obişnuia ca ele să fie închise în vase de lut, unde erau ferite atât de expunerea la umezeală sau anumite substanţe din aer care le-ar fi putut deteriora în timp, cât şi de uzura cauzată de manipularea lor de către oameni. Desigur că în cazul scrierilor Bibliei, acestea existau în principal pentru a fi folosite de către persoanele sau sinagogile care le comandau de la copiştii ce multiplicau astfel de manuscrise, chiar dacă aceasta presupunea că ele se vor deteriora cu timpul. Au fost însă şi cazuri când a fost necesar ca manuscrisele să fie depozitate în vase de lut şi ascunse în peşteri pentru a nu fi distruse. Astfel de copii vechi au fost descoperite secolul trecut în zona Mării Moarte. Cu toate că au stat neatinse secole întregi, probabil că ele au totuşi un rol în planul divin, acela de a confirma o dată în plus autenticitatea scrierilor Vechiului Testament, aşa cum au fost ele moştenite de-a lungul generaţiilor. În cazul manuscriselor de la Marea Moartă ni se spune că s-a găsit, de exemplu, cartea lui Isaia întreagă, acest document confirmând în mod remarcabil acurateţea Scripturilor păstrate în limba ebraică.

ATACUL ÎMPOTRIVA BIBLIEI
Cu toate că Dumnezeu a promis că Îşi va păzi Cuvântul Său ca să dăinuie peste generaţii, aceasta nu implică ideea lipsei oricărui fel de încercări de a distruge şi de a corupe scrierile sfinte. Dimpotrivă, Dumnezeu doreşte să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; fiind în neştiinţă cu privire la planurile lui (2Cor. 2:11). De aceea, ca să nu fim amăgiţi de uneltirile celui rău, Dumnezeu ne-a avertizat în Cuvântul Său cu privire la aceste uneltiri.

15. Care este unul din motivele de căpătâi pentru care Satana urăşte Biblia? Ps. 40:7

Atunci am zis: „Iată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre mine …”

Venirea pe pământ a Aceluia care avea să aducă eliberarea oamenilor de sub puterea întunericului a fost cea mai proastă veste pentru uzurpatorul care s-a proclamat stăpân al acestei lumi. Ei bine, vorbind despre venirea Sa în lume, Eliberatorul omului a făcut referire la sulul care conţine cuvintele inspirate de Duhul Sfânt. De aceea Satana doreşte ca oamenii să nu ştie nimic sau, eventual, să fie confuzi cu privire la aceste cuvinte.

16. Avem cel puţin un exemplu biblic de distrugere intenționată a unor scrieri profetice? Ier. 36:23

După ce Iehudi a citit trei sau patru foi, împăratul a tăiat cartea cu briceagul logofătului şi a aruncat-o în jăraticul de cărbuni, unde a fost arsă de tot.

Arderea de către împăratul nelegiuit a sulului cărţii lui Ieremia reprezintă o exemplificare a modului în care Satana a încercat de-a lungul timpului să distrugă Biblia.

17. În ciuda tuturor acestor încercări, ce asigurare avem cu privire la cuvintele Bibliei? Ps. 12:6-7 – traducerea Fidela

Cuvintele DOMNULUI sunt cuvinte pure, ca argintul curăţat într-un cuptor de pământ, purificat de şapte ori. Tu le vei ţine, DOAMNE, tu le vei păstra din această generaţie pentru totdeauna.

La fel cum sigilarea mormântului unde a fost pus trupul Mântuitorului după răstignire nu a reuşit altceva decât să facă învierea Sa mai glorioasă, toate eforturile vrăjmaşului de a distruge Biblia nu au făcut altceva decât să ateste originea dumnezeiască şi caracterul indestructibil al acestei cărţi care a fost păstrată de-a lungul veacurilor printr-un miracol.

18. Sunt totuşi menţionate în Biblie anumite scrieri inspirate pe care noi astăzi nu le mai avem (vezi 1 Cron. 12:15; 29:29; Col. 4:16). Cum de nu au fost păstrate şi acestea? Is. 55:11 – traducerea Fidela?

… cuvântul meu care iese din gura mea, nu se va întoarce la mine gol, ci va împlini ceea ce îmi place şi va prospera în lucrul la care l-am trimis.

Orice mărturie a Duhului Sfânt a fost păstrată atât timp cât a fost nevoie de ea pentru a-şi împlini scopul avut în vedere de Cel care a dat-o. În cazul cărţilor canonice ale Scripturii (cele 66 de cărţi ale Vechiului şi Noului Testament), a fost scopul lui Dumnezeu ca ele să rămână peste veacuri ca o mărurie neschimbătoare a Sa pentru omenire.

19. Ştiind că nu poate distruge Biblia, ce altă strategie a folosit Satana în atacul lui asupra aceste cărţi? 2Tes. 2:1-2

… vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi …

Cu toate că Dumnezeu a vegheat ca mesajul Său să fie păstrat nealterat exact atât timp căt a fost nevoie, aceasta nu a exclus posibilitatea contrafacerii. Potrivit apostolului Pavel, pe vremea lui existau comunicări scrise de vrăjmaşii adevărului şi trimise ca venind din partea apostolilor. Acestea aveau scopul de a produce confuzie şi de a introduce erori în rândul credincioşilor, ameninţând astfel puritatea doctrinară şi unitatea bisericii. Chiar şi astăzi circulă epistole şi diferite scrieri care sunt atribuite în mod fals unor apostoli sau profeţi.

20. Tot apostolul Pavel vorbeşte despre o strategie cel puţin la fel de perversă care a fost folosită împotriva Bibliei. Despre ce este vorba? 2Cor. 2:17

Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.

Pentru unii sună ca ceva greu de conceput faptul că scrierile profetului ar putea fi corupte atât timp cât acesta este încă în viaţă. Ceea ce se pierde însă din vedere este faptul că misiunea profetului se încheie în momentul când el a transmis cu credincioşie solia primită de la Dumnezeu, Cel căruia îi aparţine lucrarea miraculoasă de păstrare a mesajului Său scris. Astfel, Dumnezeu nu depinde de om, şi nici măcar de profet, pentru a-Şi proteja Cuvântul de coruperi. Dacă El doreşte ca să facă lucrul acesta, o va face cu siguranţă fără ajutorul solului Său. Dacă va îngădui însă ca cineva să corupă (să „strice”) mărturia divină, aceasta se va întâmpla, din nou, independent de faptul că profetul mai este încă în viaţă sau nu.

Au existat încă de pe vremea apostolului Pavel oameni care au produs manuscrise corupte ale scrierilor sfinte, prin scoaterea şi adăugarea de cuvinte, în aşa fel încât înţelesul textului să fie modificat sau cel puţin să nu fie la fel de clar în anumite puncte. Aici pot fi amintiţi gnosticii, cei care s-au strecurat (Iuda 1:4) în biserică, introducând pe furiş erezii nimicitoare (2Pet. 2:1). Influenţa lor poare fi simţită atât în anumite scrieri apocrife atribuite în mod fals apostolilor, cât şi într-un număr restrâns de manuscrise corupte ale Scripturii.

21. În ce fel contrastează atitudinea apostolilor faţă de Cuvântul lui Dumnezeu comparativ cu a acelora care au corupt scrierile sfinte? 2Cor. 4:2

Ca unii, cari am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.

Coruperi ale textului sacru au existat nu doar în primele secole creştine (aici putem să îl amintim în special pe Origene), ci şi în vremurile mai recente. Un exemplu din cea de-a doua categorie îl reprezintă aşa-numitul Codex Sinaiticus, un rezultat al „meşteşugirilor ruşinoase şi ascunse” ale fiilor întunericului, care au umblat cu vicleşug pentru a corupe Cuvântul lui Dumnezeu. Vicleşugul constă în faptul că această contrafacere modernă a fost prezentată drept o descoperire modernă a unui manuscris vechi, cel mai vechi manuscris existent, aşa cum ni s-a zis multă vreme. Sub acest pretext (că este cel mai vechi), Codex Sianiticus a fost socotit mai demn de încredere decât multele manuscrise aparţinând textului primit (Textus Receptus) şi, de aceea, a fost folosit ca bază pentru multele traduceri moderne ale Bibliei.

22. Este ideea că adevăratul Cuvânt a stat veacuri de-a rândul ascuns într-o mănăstire, pentru a fi redescoperit abia recent prin eforturile unui doctor în filozofie, în armonie cu modul de a lucra a lui Dumnezeu? Is. 45:19

Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov: „Căutaţi-Mă în zadar!”

În timp ce aceia care au corupt Biblia au lucrat în mod secret şi viclean, Dumnezeu nu a vorbit niciodată în ascuns. Deşi vrăjmaşii adevărului au căutat să suprime această carte, ea a dăinuit de-a lungul veacurilor, fiind privită ca o comoară de mare preţ de către aceia care au fost gata să plătească cu viaţa, pentru că o deţineau şi citeau din ea. Substituirea relativ recentă a textului sacru pe care ei şi-au bazat credinţa (Textus Receptus) cu un alt text, produs în laboratoarele înşelăciunilor lui Satana, nu este altceva decât o schimbare de strategie a celui care a încercat timp îndelungat, dar fără succes, să suprime Biblia. De aceea, adevărata Biblie nu este aceea care se presupune că a stat ascunsă veacuri de-a rândul într-o mănăstire sau în arhivele secrete ale Vaticanului, ci aceea care a menţinut credinţa vie a acelora care şi-au conformat viaţa în armonie cu perceptele acesteia şi au fost gata sa plătească cu viaţa pentru adevărurile ei preţioase.

23. Cum de a îngăduit Dumnezeu ca o astfel de lucrare amăgitoare, prin care Cuvântul Său a fost corupt, să aibă loc? 2Tes. 2:11-12

Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.

Necredinţa în Cuvântul lui Dumnezeu (care este adevărul – vezi Ioan 17:17) reprezintă adevărata cauză a acceptării acestei teribile lucrări de rătăcire. Tischendorf, cel care a ieşit în faţă cu pretinsa descoperire a Codex Sinaiticus, a fost mânat în acţiunile lui de faptul că pentru el textul primit al Bibliei nu era unul demn de încredere. Aşa că, multele versiuni ale Bibliei care au urmat pretinsei descoperiri au la bază necredinţa şi, mai mult, induc îndoiala şi necredinţa în inimile cititorilor, pentru că ele, pe de o parte, pun sub semnul întrebării anumite cuvinte inspirate ale textului sacru, pe de altă parte, aceste Biblii conţin ele însele erori şi contradicţii.
Ceea ce este remarcabil cu privire la textul din Epistola către tesaloniceni citat mai sus, este că el nu doar că prevede apariţia acestei lucrări de amăgire ci, mai mult, în versetele anterioare este identificat acela care este în spatele ei: omul fărădelegii (v. 3), numit şi antihristul. Deci, acela care se află în spatele noii ordini mondiale se află şi în spatele coruperii Bibliei, adevărata Biblie fiind de fapt marele obstacol în calea realizării planurilor lui. Dar, în ciuda tuturor amăgirilor şi vicleniilor prinţului întunericului, Dumnezeu a rămas credincios făgădunţei Sale că Îşi va proteja Cuvântul de atacurile vrăjmaşului, astfel încât adevărul Său va lumina până la sfârşitul timpului.

ÎN CĂUTAREA ORIGINALELOR
O chestiune care este adesea adusă în atenţie atunci când vine vorba despre păstrarea textului sacru este aceea că noi nu mai deţinem astăzi scrierile considerate originale, adică acelea care au ieşit în mod direct de sub pana scriitorilor inspiraţi ai Bibliei. Totuşi, aşa cum am observat încă din textul biblic introductiv al studiului de faţă, cu privire la cartea lui Daniel, de pildă, suntem asiguraţi nu numai că ea va exista dar şi că va fi citită de mulţi la vremea sfârşitului. Ne îndreptăţeşte în cazul acesta lipsa manuscrisului iniţial să ne îndoim că ceea ce avem drept cartea lui Daniel este cu adevărat cartea lui Daniel?

24. Ce îi aminteşte Pavel lui Timotei, înainte de a afirma adevărul că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu (v. 16)? 2Tim 3:15

… din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.

Ar fi fost destul de irelevant pentru Timotei adevărul cu privire la inspiraţia Sfintelor Scripturi, dacă Scripturile din care el citea, şi cu care fusese familiarizat încă din copilărie, nu erau la fel de inspirate precum acelea care au ieşit iniţial de sub pana profeţilor care le-au scris.

25. Care ar putea fi explicaţia că scrierile la care a avut Timotei acces erau la fel de inspirate precum cele originale? Ier. 36:18

Baruc le-a răspuns: „El îmi spunea cu gura lui toate cuvintele acestea, şi eu le-am scris în cartea aceasta cu cerneală.”

Se gândeşte cineva despre cartea lui Ieremia că este neinspirată pentru motivul că ea nu a ieşit direct de sub pana profetului, ci Baruc a fost acela care a scris cuvintele date de Dumnezeu? Cu toate că nu Baruc a fost cel inspirat să transmită mesajul, faptul că el a redat în scris cu acurateţe nişte cuvinte inspirate face ca ceea ce el a scris să fie inspirat. Acelaşi motiv, că nu doar profetul ci şi cuvintele sunt inspirate, face ca şi scrierile copiştilor neinspiraţi care au multiplicat manuscrisele existente cu aceeaşi acurateţe, să fie considerate tot scrieri inspirate de Duhul Sfânt.

26. În cazul cărţii lui Ieremia mai avem problema că manuscrisul iniţial a fost distrus. Cum de a fost păstrată totuşi această carte? Ier. 36:27-28, 32

După ce a ars împăratul cartea care cuprindea cuvintele pe care le scrisese Baruc după spusele lui Ieremia, cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ieremia: „Ia din nou o altă carte şi scrie în ea toate cuvintele care erau în cea dintâi carte pe care a ars-o Ioiachim, împăratul lui Iuda” [] Ieremia a luat o altă carte şi a dat-o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofătul. Baruc a scris în ea, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioiachim, împăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea.

Desigur că, dacă ceea ce scrisese Baruc iniţial ar fi fost pur şi simplu cuvintele lui Ieremia, care au fost mai apoi distruse de flăcări, acum Ieremia ar fi avut o mare problemă să îşi aducă aminte ceea ce a fost scris, pentru a putea fi capabil să scrie din nou toate cuvintele care erau în cea dintâi carte. Dar pentru că acele cuvinte erau de la Dumnezeu, iar Dumnezeu are o memorie perfectă, nu era nici o problemă ca El să transmită profetului Său cu exactitate din nou aceleaşi cuvinte.

27. Mai există astăzi originalul cărţii lui Daniel, despre care Biblia spune că, la vremea sfârşitului mulţi o vor citi? Dan. 10:21

Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului…

Contrar unor idei preconcepute, originalul cărţii lui Daniel nu este manuscrisul iniţial care a ieşit de sub pana profetului. Ceea ce i-a fost acestuia transmis prin înger era de fapt o reproducere a adevăratului original: cartea adevărului.

28. Unde se află de fapt originalul întregii Biblii? Ps. 119:89

Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri.

Ştim cu toţii că Domnul Hristos este Cuvântul şi că El este acum în cer. Textul anterior însă (Dan. 10:21) lasă să se înţeleagă că există în ceruri şi o carte a adevărului în formă scrisă. Fără a intra în speculaţii cu privire la felul în care şi pe ce suport este ea scrisă, este important de reţinut că originalul Bibliei a fost, este şi va rămâne întotdeauna indestructibil.

PROBLEMA TRADUCERILOR
Cu toate că, aşa cum am observat, acele copii ale scripturilor în care au fost păstrate cuvintele lui Dumnezeu până în ziua de astăzi în limbile originale (ebraică şi greacă) sunt la fel de valabile şi au aceeaşi autoritate precum manuscrisele iniţiale scrise direct de profeţi, cum rămâne cu traducerile acestora? Cei mai mulţi nu cunoaştem nici ebraica nici greaca. Putem avea încredere în traducerile Bibliei în limbile moderne, care sunt în circulaţie astăzi?

29. A avut Dumnezeu în vedere o anumită generaţie sau vreun popor anume atunci când a dat Scripturile în ebraică sau greacă? Ps.102:18

Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, şi poporul care se va naşte să laude pe Domnul!

Atunci când psalmistul a scris cuvintele pe care el le-a primit de la Dumnezeu, cele mai multe naţiuni care populează astăzi planeta nu erau încă născute, la fel cum nu existau nici cele mai multe dintre limbile care se vorbesc în zilele noastre. Totuşi, Evanghelia cea veşnică trebuie să fie vestită tuturor locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod (Apoc. 14:6). Ştim că la Cincizecime Duhul Sfânt a dat darul limbilor prin care proclamarea Evangheliei a depăşit toate barierele de limbă. Dar textul din Psalmul 102 (cel menţionat mai sus) dovedeşte că Dumnezeu nu a avut în vedere să ajungă la popoarele care urmau să apară pe scena istoriei doar pe calea mesajului transmis pe cale verbală, ci El S-a îngrijit ca şi cele scrise de profeţii din vechime să rămână peste veacuri ca o mărturie clară şi inteligibilă.

30. Nu există riscul ca prin traducere să se piardă sensul iniţial al cuvintelor, afectând astfel mesajul pe care Dumnezeu a dorit să Îl transmită prin Scripturi? Iov 12:11; 34:3

Nu deosebeşte urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mâncărurile?

Căci urechea deosebeşte cuvintele, cum gustă cerul gurii bucatele.

Asemenea unui aliment care poate lua diferite forme şi totuşi îşi menţine gustul lui specific, şi un cuvânt poate să existe în diferite forme şi să aibă totuşi acelaşi înţeles. Astfel, cuvintele inspirate ale Bibliei, pot lua diferite forme, potrivit cu limba în care ele sunt redate, şi să rămână totuşi Cuvântul scris a lui Dumnezeu. Chiar şi Domnul Hristos care este El Însuşi Cuvântul S-a descoperit oamenilor sub diverse forme de-a lungul planului de mântuire (în flacără de foc, ca Înger al Domnului sau în trup omenesc de carne) şi totuşi El a rămas şi va rămâne Acelaşi pentru totdeauna.

Ceea ce trebuie avut în vedere atunci când căutam o traducere din care să studiem Cuvântul lui Dumnezeu este:

  1. Traducerea să aibă la bază textul masoretic pentru Vechiul Testament şi textul primit (textus receptus) pentru Noul Testament;
  2. Să fie o traducere literală, care să conţină toate cuvintele lui Dumnezeu şi nu o traducere liberă, în care traducătorul / traducătorii folosesc propriile lor cuvinte pentru a reda, aşa cum ei pretind, gândurile de nepătruns ale lui Dumnezeu.

CONCLUZIE
Fără a pretinde infailibilitate în dreptul traducătorilor, cred că Biblia reprezintă un lanţ perfect al adevărului şi un ghid sigur pentru cercetătorul care tânjeşte după apa vieţii, chiar şi în condiţiile în care el nu este un cunoscător al limbilor în care au scris profeţii inspiraţi. Fără a merge mai departe în aprofundarea subiectului, rămâne o chestiune de credinţă dacă acceptăm asigurarea dată de Mântuitorul, potrivit căreia Cuvântul Său va dăinui până la sfârşit, stând ca o mărturie neschimbătoare chiar şi pentru ultima generaţie care va trăi pe acest pământ, sau alegem mai degrabă să Îl facem mincinos pe Dumnezeu şi acceptăm sofismele aceluia care urăşte cartea sfântă.

31. Care este în cele din urmă miza credinţei în Cuvântul cel viu, veşnic şi neschimbător al lui Dumnezeu? 1Pet. 1:25

… fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac. Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă, şi floarea cade jos, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.

Dacă doar profeţii care au scris Biblia au fost inspiraţi şi nu şi cuvintele pe care ei ni le-au transmis, noi unde putem să găsim ceva inspirat? Ei nu mai sunt astăzi printre noi. Să mergem să căutăm oasele lor? Chiar dacă am reuşi să le găsim, singurul lucru pe care l-am putea constata este că orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Şi chiar dacă vom găsi vreun profet aflat în viaţă, dacă nu primim cuvintele dătătoare de viaţă, aceasta nu ne va folosi la nimic pentru că, aşa cum a spus Mântuitorul, carnea nu foloseşte la nimic (Ioan 6:63). Şi chiar dacă acceptăm adevărul cu privire la inspiraţia cuvintelor, dar nu credem că noi avem astăzi acces la acestea, atunci cum putem să le primim în inimă, ca să putem fi astfel născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi? Pentru că, fără naşterea din nou, toată educaţia, toate realizările şi toată religiozitatea noastră, nu ne folosesc la nimic.

← studiul anterior

Leave a reply