2. Natura inspirației

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2Tim. 3:16-17)
Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt. (2Pet. 1:21)

Acceptând vocea unui străin în locul Cuvântului expres al lui Dumnezeu, primii părinţi ai familiei omeneşti au tăgăduit autoritatea Creatorului lor, alegând astfel un alt stăpân. De aceea, atunci când vorbim despre Cuvântului lui Dumnezeu, despre acceptarea sau neacceptarea acestuia, avem de fapt de a face cu problema autorităţii. Acceptarea autorităţii Creatorului nu se rezumă însă la o mărturisire vagă a credinţei în Biblie, ci în acceptarea fiecărui cuvânt inspirat al acestei cărţi. Aici putem include şi ce mărturiseşte Biblia despre ea însăşi cu privire la felul în care a fost ea inspirată. O concepţie nebiblică cu privire la inspiraţie este sinonimă cu necredinţa în Biblie şi cu negarea autorităţii Autorului ei. De aceea, studiul de faţă urmăreşte aprofundarea acestui subiect, căutând a găsi chiar din Biblie o înţelegere mai clară a naturii inspiraţiei. Dacă Dumnezeu este Autorul Scripturilor, atunci ce rol au mai avut profeţii în scrierea acestora? Dar Duhul Sfânt? Ce înseamnă, de fapt, că profeţii au vorbit (sau scris) fiind mânaţi de Duhul Sfânt?

ROLUL PROFEȚILOR
1. Cum a vorbit Dumnezeu oamenilor după căderea în păcat a lui Adam? Amos 3:8; Evr. 1:1-2; Deut. 18:15-16

Domnul Dumnezeu vorbeşte: cine nu va prooroci?

După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.

Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el! Astfel, el va răspunde la cererea pe care ai făcut-o Domnului Dumnezeului tău la Horeb, în ziua adunării poporului, când ziceai: „Să nu mai aud glasul Domnului Dumnezeului meu şi să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor.”

Deşi omul nu mai putea sta în prezenţa Creatorului ca să audă cuvintele Sale, Dumnezeu a continuat să vorbească cu omul şi după căderea acestuia în păcat. Pentru aceasta El a ales profeţi care să vorbească în numele Său şi să transmită solia Sa.

2. Care era datoria unui profet? 1Regi 22:14; Ez. 3:4; 1Cron. 25:5

Mica a răspuns: „Viu este Domnul, că voi vesti ce-mi va spune Domnul.”

El mi-a zis: „Fiul omului, du-te la casa lui Israel şi spune-le cuvintele Mele!”

… Heman, care era văzătorul împăratului, ca să descopere cuvintele lui Dumnezeu şi să înalţe puterea Lui;

Notă: „Văzător” este un sinonim pentru cuvântul „profet” sau „proroc” (vezi 1Sam. 9:9).

3. Cum este ilustrată relaţia dintre Dumnezeu şi profeţii Săi în lucrarea lui Moise şi Aaron? Ex. 7:1-2

Domnul a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu pentru faraon; şi fratele tău, Aaron, va fi prorocul tău. Tu vei spune tot ce-ţi voi porunci Eu, iar fratele tău, Aaron, va vorbi lui faraon, ca să lase pe copiii lui Israel să plece din ţara lui.”

Citând din Vechiul Testament, Domnul Hristos a arătat contemporanilor Săi că Legea a numit „dumnezei” pe aceia cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 10:35). Nu este vorba aici despre faptul că oamenii ar putea să ajungă vreodată în poziţia Creatorului, aceea de a putea pretinde închinare de la alte fiinţe create. Însă aceia care primesc cuvintele conţinute în făgăduinţele Sale au asigurarea că vor deveni părtaşi firii dumnezeieşti (2Pet. 1:4). O asemenea deosebire va face Dumnezeu între ei şi vrăjmaşii lor, încât îi va face la un moment pe aceştia din urmă să vină şi să se închine la picioarele sfinţilor (vezi Apoc. 3:9). Demn de observat că cei care vor primi închinare în felul acesta sunt identificaţi în două rânduri ca fiind aceia care au păzit Cuvântul lui Dumnezeu (versetele 8 şi 10).
În mod similar Moise, în calitate de om supus Cuvântului, a fost făcut de Acela căruia Îi slujea, un „dumnezeu” pentru răzvrătitul faraon. Mai mult, fratele său Aaron avea să joace rolul profetului lui Moise, în sensul că el avea să transmită lui faraon în mod exact solia pe care el o primea de la Moise. Felul în care Aaron prelua mesajul de pe buzele fratelui său şi îl transmitea mai departe lui faraon ilustrează în mod limpede felul în care toţi profeţii au transmis cuvintele ieşite din gura lui Dumnezeu acelora la care au fost ei trimişi.

4. Prin ce termen descrie Biblia în mod plastic slujba de profet? Ex. 4:15-16

Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui; şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui; şi vă voi învăţa ce veţi avea de făcut. El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu.

Dacă adineauri am văzut că Aaron a fost chemat să joace rolul de „profet” al lui Moise, în versetul citat mai sus vedem că, în această situaţie Moise avea să stea în locul lui Dumnezeu pentru Aaron, care, în schimb, avea să îi slujeacă acestuia drept gură. Cu alte cuvinte, profetul este de fapt „gura lui Dumnezeu” sau, prin analogie, scribul lui Dumnezeu (în cazul în care acesta consemnează în scris mesajul dumnezeiesc).

5. Avea profetul un cuvânt de spus în privinţa felului în care trebuia să împlinească lucrarea care îi fusese încredinţată? Num. 22:18 (traducerea Fidela)

Şi Balaam a răspuns şi a spus servitorilor lui Balac: Dacă Balac mi-ar da casa lui plină de argint şi aur, eu nu pot trece peste cuvântul DOMNULUI Dumnezeul meu, pentru a face mai puţin sau mai mult.

Chiar dacă nu era întotdeauna o sarcină plăcută pentru el, profetul trebuia să redea în mod exact solia lui Dumnezeu, fără a o „îndulci” cu scopul de a fi mai uşor de acceptat de către acela căriua îi era adresată.

NU PRIN VOIA OMULUI
Textul Scripturii, pe care l-am citat la întrebarea anterioară, vorbeşte despre profetul Balaam, care a trebuit să transmită o solie în total dezacord cu înclinaţiile inimii lui şi, implicit, cu voinţa lui. Avem de a face aici cu un caz izolat? Ce putem spune de profetul Iona? Dar despre toţi ceilalţi profeţi care au avut de transmis o solie din partea lui Dumnezeu? Cuvântul ne spune că nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului.

6. Revenind la cazul lui Balaam, câtă libertate a avut el în a-şi pune propria amprentă asupra mesajului încredinţat? Num. 23:12; 22:38

El a răspuns şi a zis: „Nu trebuie oare să spun ce-mi pune Domnul în gură?”

Balaam a răspuns lui Balac: „Iată că am venit la tine; acum, îmi va fi oare îngăduit să spun ceva? Voi spune cuvintele pe care mi le va pune Dumnezeu în gură.”

Probabil ne-am aştepta ca Dumnezeu să folosească numai oameni consacraţi pentru a transmite solia Sa. Însă aici avem de a face cu un păgân care a căzut în păcatul lăcomiei şi, deşi fusese ademenit cu promisiunea primirii unor mari bogăţii în schimbul transmiterii unei solii care să fie pe placul conducătorului moabiţilor (Balac), Balaam nu a putut să onoreze cererea respectivă.

7. Saul era un împărat chinuit de un duh rău, care, din cauza invidiei, căuta să îl omoare pe David, alesul Domnului. A putut Duhul Sfânt să profeţească prin el? 1Sam. 19:23-24

Duhul lui Dumnezeu a venit şi peste el; şi Saul şi-a văzut de drum proorocind până la sosirea lui în Naiot, lângă Rama. S-a dezbrăcat de haine şi a proorocit şi el înaintea lui Samuel; şi s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea şi toată noaptea. De aceea se zice: „Oare… şi Saul este între prooroci?”

8. Ce s-a întâmplat cu cei trimişi de Saul ca să îl omoare pe David? 1Sam. 19:20-21

Saul a trimis nişte oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de proroci care proroceau cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimişii lui Saul, şi au început şi ei să prorocească. Au spus lui Saul lucrul acesta; el a trimes alţi oameni, şi au proorocit şi ei. A mai trimes alţii a treia oară, şi au proorocit şi ei.

9. Caiafa a avut un rol cheie în complotul urzit pentru omorârea lui Isus. A putut Dumnezeu să îşi transmită profeţia şi prin el? Ioan 11:51

Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam.

Deşi în mod obişnuit Dumnezeu foloseşte instrumente consacrate pentru comunicarea mesajului Său, Biblia consemnează situaţii când această regulă nu este valabilă. De asemenea, nici gradul de importanţă al soliei nu este neapărat direct proporţional cu gradul de consacrare al canalului prin care aceasta este transmisă. Caiafa a fost un om nelegiuit şi totuşi, prin el, a fost transmisă o profeţie extrem de importantă. Acest lucru este cât se poate de logic pentru că, atunci când vorbim de profeţie, ştim că profetul prin chiar natura slujbei sale este acela care nu vorbeşte de la el.

10. Au înţeles profeţii întotdeauna solia pe care trebuia să o transmită? Dan. 12:8; 1Pet. 1:10-12

Eu am auzit, dar n-am înţeles; şi am zis: „Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?”

Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.

Nu era chemarea profetului să dea şi interpretarea soliei pe care o transmitea în numele Domnului şi, în consecinţă, nu era o condiţie obligatorie ca el să înţeleagă această solie înainte de a o da mai departe, acelora la care ea trebuia să ajungă.

11. A fost Dumnezeu limitat de slăbiciunile omeneşti ale profeţilor Săi? Ier. 1:6-7

Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.” Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: «Sunt un copil», căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci.”

Vi se par scrierile apostolului Petru care, din punctul de vedere al pregătirii sale, era un simplu pescar, mai lipsite de profunzime decât ale apostolului Pavel, care era ceea ce am numi noi astăzi un doctor în teologie?

12. Ce asigurare a primit Moise din partea lui Dumnezeu atunci când a fost trimis să vorbească în numele Său ca profet? Ex. 4:12

Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.

Dumnezeu nu doar că îi însărcinează pe servii Săi profeţii, ci îi şi împuterniceşte să transmită solia Sa în mod exact.

13. Nu poartă cărţile din Biblie amprenta personalităţii celor care le-au scris? Ps. 139:16; Ier. 1:4-5

Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.”

Sfânta cetate este descrisă în Apocalipsa ca fiind de aur curat şi împodobită cu tot felul de mărgăritare. Acolo se află tronul lui Dumnezeu, a Cărui slavă luminează întreaga cetate. Fiecare mărgăritar reflectă în mod distinct slava Sa, dar nu pentru că aşa „s-a nimerit să fie”, ci pentru că aşa este rânduit în înţelepciunea infinită a Împăratului întregului univers. La fel ca aceste mărgăritare, dacă dorim neapărat, putem spune că în scrierile Bibliei stilul de scriere a acestora a fost „influenţat” de personalitatea celor care le-au scris. Dar aceasta nu înseamnă că în scrierile impetuosului Petru se regăseşte vreo vorbă pripită şi nelalocul ei. Nici că în scrierile timidului Ieremia sunt cuvinte care ar fi trebuit să fie acolo, însă lipsesc pentru că erau prea aspre pentru dispoziţia lui temperamentală. Duhul lui Dumnezeu, care a vorbit prin ei, nu este un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă (2Tim. 1:7) iar ceea ce ei au scris sub inspiraţie este exact aşa cum atoateştiutorul nostru Creator a intenţionat.

AUTENTIC ŞI FALS ÎN DARUL PROFETIC
14. Cum se diferenţiază un profet fals de cel adevărat? Ier. 23:16, 21-22; Ioan 3:34

Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „N-ascultaţi cuvintele prorocilor care vă prorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice; spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului.” [] Eu n-am trimis pe prorocii aceştia, şi totuşi ei au alergat; nu le-am vorbit, şi totuşi au prorocit. Dacă ar fi fost de faţă la sfatul Meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu şi să-i întoarcă de la calea lor rea, de la răutatea faptelor lor!

Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură.

Un profet adevărat vorbeşte cuvintele care au ieşit din gura Domnului şi nu lucruri născocite în inima lui. Aceia care vorbesc în numele Domnului, fără ca Dumnezeu să le fi vorbit întâi, sunt profeţi falşi.

15. Ce se întâmplă când Dumnezeu vorbeşte profetului Său? Ez. 2:1-2

El mi-a zis: „Fiul omului, stai în picioare, şi-ţi voi vorbi!” Cum mi-a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh în mine şi m-a făcut să stau pe picioare; şi am ascultat la Cel ce-mi vorbea.

Observă atât asemănarea, cât şi unele detalii suplimentare cu privire la ceea ce se întâmplă cu profetul atunci când Dumnezeu îi vorbeşte, în Daniel 10:7-11. Să nu uităm însă că Duhul Sfânt ia în stăpânire pe solul lui Dumnezeu, atât în momentul când acesta primeşte descoperirea dumnezeiască cât şi atunci când o transmite.

16.Care este condiţia absolut necesară pentru ca adevăratul dar al profeţiei să se manifeste prin cineva? Num. 11:25

Domnul S-a coborât în nor şi a vorbit lui Moise; a luat din Duhul care era peste el şi L-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni. Şi, de îndată ce Duhul S-a aşezat peste ei, au început să prorocească; dar după aceea n-au mai prorocit.

Am văzut deja că nu consacrarea instrumentului omenesc reprezintă condiţia absolut necesară pentru manifestarea darului profetic. Pot exista oameni consacraţi care nu sunt neapărat profeţi şi pot fi chiar situaţii când oameni neconsacraţi sunt folosiţi de Dumnezeu pentru a transmite anumite profeţii. În schimb, fără prezenţa Duhului Sfânt, profeţia nu poate exista, aceasta fiind de fapt unul din darurile duhovniceşti pe care Hristos le-a dat bisericii.

17. Ce loc ocupă profeţia în cadrul darurilor Duhului Sfânt? 1Cor. 12:8-11, 28

De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.

Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.

Cu toate că Duhul Sfânt se manifestă prin diferite daruri, profeţia ocupă un loc important deoarece biserica este zidită pe temelia apostolilor şi proorocilor (Ef. 2:20). Hristos este Capul bisericii iar profeţii, aşa cum am văzut, sunt „gura” prin care Dumnezeu vorbeşte. Şi este foarte important ca Dumnezeu să vorbească, pentru că acolo unde nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu (Prov. 29:18).

18.Este cu adevărat posibil ca Duhul Sfânt să vorbească printr-o persoană? Mat. 10:20; Fapte 2:4

… fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.

Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.

Dovada cea mai greu de tăgăduit că Duhul Sfânt poate vorbi în mod direct prin gura unui profet este atunci când profetul se află în viziune. Pentru ca cineva să vorbească este nevoie în mod normal ca el să poată respira şi astfel aerul să treacă prin corzile lui vocale. Însă iată remarca pe care Daniel o face în timpul viziunii: Acum puterile m-au părăsit şi nu mai am nici suflare! (Daniel 10:17). Cu toate că el nu mai are nicio putere şi încetează să respire, totuşi o putere supranaturală îl susţine şi, mai mult, profetul rosteşte cuvinte în timpul viziunii.
Dar, aşa cum am amintit deja, Duhul Sfânt vorbeşte prin profet nu doar atunci când acesta primeşte descoperirea dumnezeiască, ci şi atunci când el o comunică celor la care este ea adresată. Cu toate că nu este la fel de evident că Dumnezeu, prin Duhul Său, este Acela care rosteşte cuvinte (în sensul că profetul nu se află în acea stare de transă în care nu mai respiră, la fel ca în timpul viziunii), totuşi Scriptura ne asigură că este posibil ca Duhul Tatălui să vorbească printr-un instrument omenesc.

19. Cum putem şti că Dumnezeu vorbeşte într-adevăr prin cineva şi respectivul nu vorbeşte propriile lui cuvinte? 1Tes. 5:20-21; 1Ioan 4:1

Nu dispreţuiţi proorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun.

Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.

Chiar cu privire la apostolul Pavel, cel care fusese luat în descoperire dumnezeiască până la al treilea cer (2Cor. 12:2), contemporanii lui căutau o dovadă că Hristos vorbeşte prin el (2Cor. 13:3). Lucrul acesta nu este deloc greşit, dimpotrivă, ascultătorii lui din Bereea au fost lăudaţi ca având o inimă aleasă (Fapte 17:11) pentru că cercetau să vadă dacă ceea ce li se spunea era în conformitate cu Sfintele Scripturi. Vă daţi seama că aceşti oameni, pentru a putea cerceta şi pune totul la probă, a fost necesar ca întâi de toate ei să fi recunoscut inspiraţia şi autoritatea Scripturilor.

MÂNAȚI DE DUHUL SFÂNT
20. Ce exemple de oameni din vechime prin care a vorbit Duhul Sfânt putem găsi în Biblie?
Moise – 2Cron. 35:6

Jertfiţi Paştele, sfinţiţi-vă, şi pregătiţi-le pentru fraţii voştri, întocmai după cuvântul Domnului, rostit prin Moise.

Iosua – 1Regi 16:34

Pe vremea lui, Hiel din Betel a zidit iarăşi Ierihonul; i-a pus temeliile cu preţul lui Abiram, întâiul lui născut, şi i-a pus porţile cu preţul lui Segub, cel mai tânăr fiu al lui, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.

Samuel – 1Cron. 11:3

Astfel toţi bătrînii lui Israel au venit la împărat la Hebron, şi David a făcut legământ cu ei la Hebron înaintea Domnului. Au uns pe David împărat peste Israel, după cuvântul Domnului, spus prin Samuel.

David şi ceilalţi scriitori ai psalmilor – Mat. 22:43; Mar. 12:36; Fapte 1:16; 4:24-25; Evr. 3:7

Şi Isus le-a zis: „Cum atunci David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice: …

Însuşi David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.»”

Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.

Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele! Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: «Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte?»”

De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, …”

Omul lui Dumnezeu care a proorocit la Betel – 2Regi 23:16

Iosia, întorcându-se şi văzând mormintele care erau acolo în munte, a trimes să ia oasele din morminte, şi le-a ars pe altar şi l-a pângărit, după cuvântul Domnului, rostit prin omul lui Dumnezeu, care vestise aceste lucruri.

Ahia – 1Regi 14:18; 15:29

L-au îngropat, şi tot Israelul l-a plâns, după cuvântul Domnului, pe care-l spusese prin robul Său Ahia, proorocul

Când s-a făcut împărat, a ucis toată casa lui Ieroboam, n-a lăsat să scape nimeni cu viaţă, ci a nimicit totul, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robul său Ahia din Silo

Profetul Iehu – 1Regi 16:12

Zimri a nimicit toată casa lui Baeşa, după cuvântul pe care-l spusese Domnul împotriva lui Baeşa prin proorocul Iehu

Ilie – 1Regi 17:16; 2Regi 1:17; 9:36

Făina din oală n-a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.

Ahazia a murit, după cuvântul Domnului, rostit prin Ilie.

Aşa spusese Domnul prin robul său Ilie, tişbitul: „Câinii vor mânca în ogorul din Izreel carnea Izabelei; …”

Osea – Mat. 2:15

Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin prorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.”

Iona – 2Regi 14:25

A luat înapoi hotarele lui Israel, dela intrarea Hamatului până la marea câmpiei, după cuvântul pe care-l rostise Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin robul Său Iona, proorocul, fiul lui Amitai, din Gat-Hefer.

Isaia – Mat. 1:22; Fapte 28:25

Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: [citat din Isaia 7:14]

Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin prorocul Isaia către părinţii voştri, …”

Ieremia – 2Cron. 36:21; Ezra 1:1; Evr. 10:15-17

…ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, până ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită, până la împlinirea celor şaptezeci de ani.

În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris vestirea aceasta în toată împărăţia lui: …

Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis: [citat Ieremia 31:33], adaugă: [citat Ieremia 31:34]

Toţi profeţii din vechime – 2Regi 24:2; Neem. 9:30; Luca 1:70; Rom. 1:1-2; Mat. 2:23; Fapte 3:18, 21; Zah. 7:12; 1 Pet. 3:18

Atunci Domnul a trimes împotriva lui Ioiachim cete de Haldei, cete de Sirieni, cete de Moabiţi şi cete de Amoniţi; le-a trimes împotriva lui Iuda, ca să-l nimicească, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robii Săi proorocii.

I-ai îngăduit astfel mulţi ani, le-ai dat înştiinţări prin Duhul Tău, prin proroci, şi tot n-au luat aminte. Atunci i-ai dat în mâinile unor popoare străine.

… cum vestise prin gura sfinţilor Săi proroci care au fost din vechime

Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi.

A venit acolo şi a locuit într-o cetate numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proroci: că El va fi chemat Nazarinean.

Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.

… pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime.

Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor prin Duhul Său, prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta, Domnul oştirilor S-a aprins de o mare mânie.

Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare …

Pentru că ultimul text amintit este folosit drept sursă a tot felul de interpretări care nu sunt în armonie cu învăţăturile clare ale Bibliei, trebuie spus că ideea de aici este una foarte simplă: Duhul în care Domnul Hristos a înviat din morţi, este Acelaşi în care El S-a dus să predice Cuvântul acelora aflaţi în închisoarea păcatului (aici este vorba în mod specific despre cei care au trăit înainte de potop). Cu alte cuvinte, tot Duhul Sfânt a fost Acela care a vorbit prin Noe şi aceia care au transmis solia lui Dumnezeu în vremea antedeluviană. Misiunea Mântuitorului, atât în vremea când El a fost în trup pe acest pământ, cât şi atunci când El a vorbit prin profeţii Săi, a fost aceea de a-i elibera pe oameni de sub captivitatea lui Satana (vezi Luca 4:18). Faptul că aici nu se vorbeşte de vreo captivitate fizică într-o închisoare la care ne gândim noi în mod firesc este confirmat prin aceea că Mântuitorul nu l-a eliberat pe ante-mergătorul Său, Ioan Botezătorul, din temniţa în care era ţinut captiv şi unde, în cele din urmă, avea să şi moară.

21. Cum a vorbit Mântuitorul când a fost în Persoană pe acest pământ? Luca 4:18; Ioan 12:49; Fapte 1:2

Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia;

Căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.

… de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.

Este o concluzie pripită să înţelegem din Evrei 1:1-2după ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, atunci când Domnul Hristos S-a întrupat şi a vorbit direct oamenilor, Dumnezeu a vorbit prin El într-un alt mod decât acela al inspirației profetice. Hristos era de fapt profetul care a fost făgăduit prin Moise că avea să vină în lume (vezi Deut. 18:15-16).

22. Am văzut deja că Domnul Hristos i-a asigurat pe ucenicii pe care i-a trimis să propovăduiască Evanghelia, că aceştia aveau să primească împuternicirea Duhului Său Sfânt. Avem în perioada Noului Testament astfel de exemple concrete de oameni prin care Duhul Sfânt a vorbit?

Ştefan – Fapte 6:10

… dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el.

Pavel – 1Cor. 2:13; Tit 1:3

Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.

… ci Şi-a descoperit Cuvântul la vremea Lui, prin propovăduirea care mi-a fost încredinţată, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru;

Agab – Fapte 11:28; 21:11

Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a şi fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.

… şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mâinile şi a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: „«Aşa vor lega iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta şi-l vor da în mâinile Neamurilor.»”

Alţi ucenici din biserica primară – Fapte 21:4

Acolo am găsit pe ucenici şi am rămas şapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.

← studiul anterior            ◊            studiul următor →

2 comments on “2. Natura inspirației

  1. Paul G

    Canonul Scripturii a variat de-a lungul timpului. Noul Testament a fost stabilit in niste sinoade formate din episcopi care se inchinau la idoli, serbau duminica si credeau in doctrina sufletului nemuritor, la momentul respectiv o multime de biserici crestine inclusesera Pastorul lui Hermas si alte lucrari in canon dar care ulterior au fost scoase.
    1. Ce autoritate au aceste sinoade pentru dumneavoastra?
    2. De unde stiti ca VT si NT contin cartile “care trebuie” sa fie continute din moment ce de-a lungul timpurilor in cadrul acestor colectii sau executat mai multe selectii?
    3.In NT apostolii citeaza Septuaginta, dar Septuaginta continea si carti care au fost scoase ulterior de Luther, de partea cui sunteti, a scriitorilor Bibliei sau a lui Luher?
    4. Cum explicati ca o multime din cartile NT testament sunt atribuite diferitilor apostoli (mai ales evangheliile) care erau, de fapt, niste analfabeti si nu stiau sa scrie nici macar in aramaica, daramite sa cunoasca regulile de compozitie greaca?
    5.Cum explicati faptul ca pasajul din Evanghelia lui Ioan 7-8 nu apare in niciun manuscris timpuriu, ci doar in cele tarzii (pe marginea manuscrisului) acesta fiind un semn clasic de adaugare ulterioara a copistilor? La fel ultimele 12 versete din Marcu si textul despre Treime din epistola intai a lui Ioan…textele acestea nu apar in manuscrisele timpurii. Daca Scriptura e insuflata de Dumnezeu si inspirata nu ar fi normal ca “transmiterea” si pastrarea acestui text sa fie deopotriva “inspirata” si pazita pentru a nu se pierde aceasta Scriptura?

    1. Ovidiu Martin

      Va spun sincer ca initial am ezitat intre a aproba commentul dvs. si a-i raspunde public sau a nu-l aproba si a va raspunde in privat. Nu va condamn daca va puneti unele intrebari, insa internetul e atat de plin de scepticism, incat chiar nu mai e nevoie ca si site-ul acesta sa fie un ecou al stravechiului „Oare a zis Dumnezeu?” care se aude peste tot.
      Cu privire la canonul Noului Testament ca fiind pur si simplu opera unor sinoade bisericesti, aceasta este doar o presupozitie care, oricât de larg acceptată ar fi, nu are acoperire. Spre deosebire de alte scrieri apocrife (cum ar fi evangheliile gnostice sau Pastorul lui Herma), cele 27 de scrieri ale Noului Testament au fost toate scrise în primul secol, fiind general-recunoscute și transmise mai departe de credincioșii bisericii primare. Faptul că Epistola lui Barnaba și Păstorul lui Herma apar în Codex Sinaiticus dupa Apocalipsa nu dovedește nimic, decât eventual reprezentanților criticii textuale și scepticilor care vor să își justifice necredința bazându-se pe acest Codex, care nu este altceva decât o contrafacere modernă. Cele două materiale video de la link-ul de mai jos prezintă dovezile acestui fapt:
      https://www.youtube.com/watch?v=ivMTHQm2unM&list=PL_T8438ec3dxGy_ZM8HARfZyr_Kt9z1Dx

      Mai departe, am sa incerc sa raspund punctual la cele 5 probleme pe care le-ati ridicat:
      1) Absolut nici o autoritate.
      2) Din cuvintele Mântuitorului. În Luca 24:44 El face referire exact la cele trei subdiviziuni ale Vechiului Testament, așa cum sunt ele recunoscute de evrei până în ziua de astăzi. Iar cu privire la Noul Testament, Domnul Hristos a garantat faptul că acele cuvinte pe care El le-a încredințat apostolilor Săi aveau să rămână până la sfârșitul istoriei. Mai mult, ele reprezinta standardul după care fiecare dintre noi vom fi judecați și este numai normal că Isus ne-a oferit suficiente motive ca noi să putem fi siguri în privința acestor cuvinte.
      3) Septuaginta este o versiune coruptă a Vechiului Testament care conține scrieri apocrife, cu privire la care Isus nu a zis nimic. Luther nu a scos nimic pentru că el nu a folosit Septuaginta. Atât evreii cât și protestanții au folosit textul ebraic masoretic pentru VT și nu acea pervertire în limba greacă de proveniență din orașul egiptean Alexandria – definitoriu atât pentru alegorizarea învățurilor Bibliei, cât și pentru coruperea scrierilor sfinte. Având în vedere că nu există dovezi că LXX a fost scrisă înainte de Hristos, așa cum se pretinde, ideea că apostolii au citat de acolo este falsă. Realitea este exact invers: LXX citează din NT.
      4. Nu știu ce dovezi aveți că apostolii ar fi fost analfabeți dar, acceptând chiar și premisa ridicolă că, de exemplu, apostolul Pavel ar fi fost analfabet, aceasta tot nu poate pune sub semnul întrebării autenticitatea scrierilor Noului Testament. Aceasta deoarece, chiar dacă anumite epistole au fost dictate de către Pavel, având în vedere că el a primit cuvinte inspirate de Duhul Sfânt, ceea ce a fost înregistrat în felul acesta putem fi siguri că poartă pecetea aprobării lui Dumnezeu.
      5. Chiar acceptand această premisă falsă (că am avea de a face cu niște manuscrise timpurii din care lipsesc porțiuni ale Scripturii), argumentul nu stă în picioare. Porțiunile respective apar în traduceri ale Noului Testament de dinainte de secolul IV (cand se pretinde că ar fi fost scris Sinaiticus). În plus, autori care au scris înainte de același secol IV citează din anumite porțiuni care nu apar în Sinaiticus sau în Vaticanus. Însă repet, aici cand vorbiti de manuscrise timpurii, vorbiti probabil despre niște manuscrise pe care lumea academică le-a imbratisat (cu drag) ca fiind timpurii, dar care s-a dovedit a fi contrafaceri moderne.
      Și da, sunt de acord: este numai normal ca Dumnezeu să fi vegheat la păstrarea nealterată a textului Scripturii. Însă aceasta nu a exclus posibilitatea apariției unor contrafaceri. Biblia chiar a prevăzut acest lucru (vezi https://www.cuvantulprofetiei.net/fundamente-profetice/inspiratia-scripturii/prezervarea-textului/).

Leave a Reply