1. Cea mai mare poruncă

Profeția vorbește despre Hristos și are întotdeauna menirea de a ne conduce la Domnul Hristos. Ea nu poate fi înțeleasă și aplicată corect decât în cadrul celei mai mari porunci: Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. (Luca 10:27)

Mă aflam pe la sfârșitul adolescenței atunci când, în dorința mea arzătoare de a înțelege adevărurile ascunse în spatele simbolurilor Apocalipsei, am participat la o serie de întâlniri publice legate de subiectele acestei cărți a Sfintelor Scripturi. Au trecut deja mai mulți ani de atunci și poate că nu voi reuși să redau exact, cuvânt cu cuvânt, ceea ce a spus cel care prezenta, dar îmi amintesc că în prima seară el a făcut o afirmație îndrăzneață, pe care atunci când am auzit-o parcă nu mi-a venit să o iau în serios. Ideea era cam în felul următor: „Ați venit în această seară aici la întâlnire și are să vă placă, și veți veni și mâine seară, și tot așa până la sfârșitul acestei serii de întâlniri, și de atunci viața voastră nu va mai fi aceeași”. Ei bine, acum privesc în urmă și îmi dau seama că, dintre mine și prezentatorul de la acele întâlniri, cel greșit în privința raportării la acea afirmație am fost eu. Dar cum de a avut omul acela îndrăzneala să facă o astfel de afirmație? Ce știa el și eu nu știam la vremea aceea?

Un lucru esențial pe care trebuie să îl înțelegem pentru a ne raporta corect la profeția Biblică este că aceasta nu ne-a fost dată pentru a ne satisface curiozitatea cu privire la viitor, ci pentru a ne conduce la Domnul Isus Hristos. Apocalipsa nu este simpla descoperire a unor evenimente viitoare. Ea descoperirea lui Isus Hristos. Într-adevăr, ea a fost dată pentru ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând (Apoc. 1:1), dar nu pentru ca să aflăm cum am putea să ne descurcăm în contextul a ceea ce urmează să vină, prin propria noastră iscusință și fără Hristos. De exemplu, nu ne va ajuta prea mult să aflăm din profeție dacă va începe al treilea război mondial sau nu, dar vom eșua în schimb să Îl cunoaștem pe Cel care este Personajul principal al profeției.

Lecții din istorie
Tocmai acesta a fost eșecul poporul ales din vechime de Dumnezeu, și binecuvântat cu descoperirile profețiilor Vechiului Testament. Problema lor nu a fost că erau total ignoranți cu privire la profeție. Dovadă că, atunci când au fost întrebați de către Irod cu privire la locul în care trebuia să se nască Mesia, teologii vremii au știut să răspundă fără ezitare că acesta trebuia să fie Betleemul. Ei studiau Scripturile dar, nereușind să-L descopere în cuvintele inspirate pe Cel spre care ele arătau, ei răstălmăceau chiar și cele mai clare adevăruri ale acestora.

Nu a fost problema evreilor nici aceea că nu așteptau apariția unui Mesia. Doar că, atunci când El a venit, așteptările lor au fost înșelate. Năzuințele lor se îndreptau spre un monarh puternic care să le satisfacă mândria națională, eliberându-i de sub stăpânirea romanilor și întemeind o nouă împărăție mondială cu capitala la Ierusalim. Această mândrie i-a împiedicat să recunoască nevoia lor de a fi eliberați de o robie mult mai cruntă decât aceea a stăpânirii romane, prin care vrăjmașul sufletelor îi ținea captivi. Așa că, având în mâinile lor profețiile care arătau spre Domnul Hristos, atunci când El a venit pe acest pământ, reprezentanții poporului ales nu numai că nu L-au recunoscut ca Mesia, dar L-au și osândit la moarte prin crucificare.

Chiar și ucenicii Domnului Hristos au suferit o dezamăgire cruntă atunci când El a fost răstignit. Cauza dezamăgirii reiese clar din mustrarea pe care Domnul lor le-o adresează după învierea Sa din morți: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii! (Luca 24:25). La fel ca toți ceilalți studenți ai profeției, și ucenicii eșuaseră în înțelegerea acesteia, pentru că au aplicat-o greșit. Ce a făcut Mântuitorul pentru a aduce adevărurile profetice înapoi, pe făgașul lor normal? El a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El (v. 27).

Să nu uităm nici o clipă măcar că, oricine am fi, oricât de religioși ne-am crede, eșecul evreilor poate fi eșecul nostru. Putem sta cu Biblia în mână, petrecând mult timp în studiul profeției, făcând tot felul de analogii interesante, și formulând tot felul de concluzii, fără ca să reușim totuși să-L găsim acolo pe Cel spre care țintește cu adevărat profeția. Cea dintâi regulă în înțelegerea profeției este cunoașterea Mântuitorului, a caracterului Său și a lucrării Sale în favoarea neamului omenesc. Cunoscându-L pe El, Îl vom cunoaște pe Tatăl ceresc, Cel pe care Isus a venit să ni-L descopere. Astfel, privind la Domnul Hristos și văzând caracterul Tatălui reflectat pe chipul Său, suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă (2Cor. 3:18). Și, pentru că Dumnezeu este dragoste (1Ioan 4:16), a reflecta chipul Său înseamnă să împlinim porunca: Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Luca 10:27) – în această poruncă este concentrată toată descoperirea dumnezeiască. Acesta este principiul de bază al interpretării profeției, toate celelalte principii pe care urmează să le studiem fiind de fapt derivate din această poruncă atotcuprinzătoare.

ÎNTREAGA DESCOPERIRE DUMNEZEIASCĂ CUPRINSĂ ÎN CEA MAI MARE PORUNCĂ
Dar, să vedem cum este cuprinsă profeția, pe care ne-am propus să o studiem, în această poruncă! Apostolul Pavel ne spune că va veni ziua când proorociile se vor sfârşi. Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. (1Cor. 13:8-10). Când va veni ce este desăvârșit, va fi la fel cum a fost la început, adică nu vor mai fi profeții, pentru că vom vedea faţă în faţă (v. 12), și va rămâne dragostea.

Legea și cea mai mare poruncă
Pentru că Adam și Eva nu cunoșteau răul, lor nu trebuia să li se explice cât de rea este minciuna (acest păcat era cu totul străin de natura lor) sau cât de vătămătoare pentru om este pofta ieșită de sub frâul rațiunii și a conștiinței. Putem spune pe bună dreptate că ei nu au cunoscut cele zece porunci în forma în care le avem noi astăzi, pentru că ei aveau Legea iubirii scrisă în inimile lor. Acesta este de fapt chipul lui Dumnezeu pe care primii noștri părinți, Adam și Eva, l-au avut atunci când au fost creați. Pentru că Dumnezeu este dragoste, era în natura lucrurilor și cât se poate de firesc ca Adam și Eva să iubească.

Faptul că, în mod inexplicabil, omul a ales să dea curs ispitelor diavolului, a adus o nouă ordine a lucrurilor. Cunoașterea răului – acea experiență pe care Dumnezeu, în bunătatea Lui, ar fi vrut să o țină ascunsă de ei – a devenit de acum o parte inevitabilă a existenței omului. Natura umană s-a pervertit, devenind din fire egoistă. Legea iubirii a devenit ceva nefiresc naturii umane și, în aceste condiții, ea a fost detaliată și adaptată la condiția de acum căzută a omului. Căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strâmb, şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase (1Tim. 1:9-10). Formulată mai apoi într-o formă scrisă, legea care condamnă toate aceste păcate este legea care a fost adăugată din pricina călcărilor de lege (Gal. 3:19).

Felul în care Cele zece porunci sunt o detaliere a poruncii supreme, este făcut destul de clar în Noul Testament: De fapt: „Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti“, şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Rom. 13:9). Apostolul Pavel citează ultimele patru din cele șase porunci de pe tabla a doua a Decalogului – aceea unde este specificată datoria față de aproapele – ca fiind o detaliere a poruncii Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Potrivit lui Isus, aceasta este a doua, asemenea poruncii care este cea dintâi, și cea mai mare dintre toate poruncile: Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” (Mat. 22:37-39). Felul în care ea este detaliată în Decalog devine de la sine înțeles: primele patru dintre cele zece porunci, acelea scrise pe prima tablă a Legii, arată ce înseamnă să iubești pe Dumnezeu cu toată inima.

Trebuie amintit că Isus a vorbit despre aceste două porunci ale iubirii ca fiind în mod egal poruncile supreme, ca răspuns la întrebarea unui învățător al Legii: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” (Mat. 22:36). În răspunsul Său, Isus nu a citat vreo poruncă din Decalog, ci a făcut referire la două texte din scrierile lui Moise: Deuteronom 6:5 și Levitic 19:18. Aceasta deoarece, în înțelegerea evreilor, nu doar poruncile scrise cu degetul lui Dumnezeu pe cele două table de piatră constituiau Legea. Moise, nu doar că a primit tablele conținând Cele zece porunci, dar lui i-au fost date instrucțiuni prin care aceste zece porunci erau detaliate. Instrucțiunile arătau mai clar cum poruncile Decalogului urmau să fie implementate la nivel practic, care erau măsurile ce trebuiau luate pentru încălcarea lor, precum și acele legi ale jertfelor, care arătau în umbre și simboluri felul cum omul, călcător al Legii, urma să fie readus în armonie cu Creatorul său. Toate acestea, plus multe alte istorii și învățături au fost consemnate în scris de către Moise într-o carte: cartea Legii (Deut. 31:26).

Profeția și cea mai mare poruncă
Astfel, cele două porunci supreme sunt detaliate în Cele zece porunci, care sunt detaliate mai departe în poruncile, învățăturile și instrucțiunile scrise în cartea Legii. Dar cum este detaliată profeția în Legea iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele? Pentru că, să nu uităm, în aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii (Mat. 22:40). Deci nu numai Legea, ci și Proorocii!

Voi încerca să răspund la această întrebare, amintind pe scurt două istorii din Vechiul Testament. În primul rând, după intrarea în Canaan, poporul Israel aflat sub conducerea lui Iosua, a reînnoit legământul lor cu Dumnezeu. În acest context, Iosua a citit în auzul întregului popor adunat din cartea legii. Ce a citit însă el, mai exact? Iosua a citit apoi toate cuvintele legii, binecuvântările şi blestemurile, după cum este scris în cartea legii (Ios. 8:34). Deci, pe lângă cele deja amintite, cartea legii conținea binecuvântările şi blestemurile care urmau în urma ascultării sau a neascultării de cuvintele legământului scris în cartea legii. Ce legătură are aceasta cu profeția vom vedea din cea dea doua istorie biblică pe care o voi aminti.

După ani lungi de apostazie a poporului, pe tronul lui Israel a urcat un împărat reformator: Iosia (vezi 2Regi 22). Una dintre reformele inițiate de el a fost restaurarea Templului lui Dumnezeu din Ierusalim. Preotul Hilchia, cel care a primit această sarcină, a găsit în Casa Domnului – la a cărei restaurare lucra – o carte de mult uitată: cartea legii. Cartea a fost mai apoi încredințată logofătului spre a fi citită în fața împăratului. Când împăratul a auzit cuvintele din cartea legii, el și-a sfâșiat hainele. De ce? Pentru că această carte conținea, așa cum am văzut, binecuvântări și blesteme. Iar călcarea legământului de către poporul peste care el domnea, nu putea decât să atragă blestemul asupra lor. Totuși, împăratul a trimis la profet pentru a afla ce urma să se întâmple. Răspunsul profeției nu a făcut altceva decât să confirme temerile împăratului: nenorocirea urma să vină negreșit asupra regatului și a locuitorilor lui, din cauza călcării legământului (2Regi 22:16-17).

În concluzie, profeția nu face altceva decât să confirme binecuvântările și blestemele rezultate în urma ascultării sau a neascultării de legământul lui Dumnezeu. În fond, când studiem profeția, studiem la nivel practic felul în care binecuvântările și blestemele scrise în „cartea legii” s-au împlinit, se împlinesc și se vor împlini în istorie. Aceasta deoarece profeția este de fapt derivată din legământul pe care Dumnezeu L-a încheiat cu omul în general, și cu poporul Său în mod special. În cele ce urmează, voi încerca să redau în mod schematic felul în care revelația este cuprinsă în cea mai mare poruncă (dați click pe imagine):

Untitled

 

 

Leave a reply