Apleacă-ţi urechea şi ascultă cuvintele celui înţelept şi dedică-ţi inima cunoaşterii mele. Fiindcă este un lucru plăcut dacă le ţii înăuntrul tău; ele vor fi întru totul potrivite pe buzele tale. Eu ţi-am făcut cunoscută astăzi, tocmai ţie, pentru ca încrederea ta să fie în DOMNUL. Nu ţi-am scris lucruri alese în sfaturi şi cunoaştere, ca să îţi fac cunoscută certitudinea cuvintelor adevărului, ca să răspunzi cu cuvintele adevărului acelora ce trimit la tine? (Prov. 22:17-21, traducerea Fidela)
Cu privire la textul de mai sus trebuie amintit faptul că, în limbile originale în care au fost scrise manuscrisele Scripturii, nu întâlnim distincţia pe care o avem noi astăzi între majuscule şi litere mici. Aşa că, faptul că într-o traducere literală găsim expresia dedică-ţi inima cunoaşterii mele scrisă fără nici o majusculă, nu trebuie să ne deruteze: aici se vorbeşte despre a-L cunoaşte pe Dumnezeu, cunoaştere de care atârnă chiar viaţa noastră veşnică (vezi Ioan 17:3). Iar pentru aceasta, la ce trebuie să luăm aminte? Ce trebuie să cunoaştem pentru ca încrederea noastră să fie în El? Gândurile Sale? Dar gândurile Sale sunt de nepătruns pentru mintea omenească (vezi Is. 55:8-9)!
Și atunci … Cum se descoperă Dumnezeul cel veșnic oamenilor muritori? A ales Dumnezeu să ne ofere o anumită percepţie cu privire la Sine printr-un şir de experienţe mistice subiective şi prea puţin inteligibile care, de fapt, nu pot fi verbalizate cu acurateţe? Sau Dumnezeul cel veşnic, care locuieşte în locuri înalte şi în sfinţenie (Is. 57:15), a ales în condescendenţa Sa să ne vorbească într-un limbaj pe care noi, oameni limitaţi şi supuşi greşelii, să îl putem înţelege?
Câtă armonie ar putea exista între adevărul evidenţiat în studiul anterior (intitulat „Natura inspiraţiei”), că mesajul Bibliei a fost rezultatul faptului că Duhul Sfânt a vorbit prin profeţi, şi ideea potrivit căreia cuvintele prin care mesajul a fost redat şi-au avut originea în mintea profetului? Aşa cum am văzut, Duhul Sfânt a avut controlul atât asupra mesajului care a fost transmis de către solii inspiraţi, cât şi asupra modului de transmitere. De unde atunci ideea că profeţii au fost iluminaţi sub forma unor gânduri sau idei pe care ei le-au primit pentru a le comunica în propriile lor cuvinte? E destul de greu de acceptat această idee chiar prin prisma unei simple observaţii: eu când gândesc, gândesc în cuvinte, şi chiar pot spune cu certitudine în ce limbă gândesc. De aceea este ceva absurd a crede că solii lui Dumnezeu au primit un soi de gânduri fără cuvinte, pe care le-au convertit apoi într-un mesaj format din cuvinte. Dar, dincolo de aceste legi naturale ale minţii, rămâne întrebarea: unde găsim suportul biblic pentru această teorie a inspiraţiei dinamice, aşa cum a fost ea denumită?
CUVÂNTUL DOMNULUI SAU GÂNDUL DOMNULUI?
1. Cu ce poate fi asociată în mod direct cunoaşterea de Dumnezeu? 1Sam. 3:7, 21; Ioan 8:54-55; 17:6-8; Apoc. 1:1-2
Samuel nu cunoştea încă pe Domnul, şi cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit. […] Domnul nu înceta să Se arate în Silo, căci Domnul Se descoperea lui Samuel, în Silo, prin Cuvântul Domnului.
Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru; şi totuşi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine; şi dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar Îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui.
Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis.
Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând, prin îngerul Său, la robul Său Ioan care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu …
Cunoaşterea de Dumnezeu este sinonimă cu acceptarea prin credinţă şi supunerea faţă de Cuvântul Său. Logica acestui fapt este una cât se poate de simplă: Dumnezeul Creator Se revelează creaturilor Sale inteligente prin Cuvânt.
2. Care este diferenţa între felul în care trebuie să ne raportăm la gândurile lui Dumnezeu şi felul în care trebuie să ne raportăm la cuvintele Sale?
A. Gândurile Domnului – Is. 55:8-9
Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.
Cuvintele Domnului – Is. 55:10-11
Căci, după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.
Deşi pământul nu poate ajunge până la nori, ca să îşi ia de acolo apa necesară pentru ca să poată aduce rod, acesta este totuşi udat de apa care se coboară din cer sub formă de ploaie. La fel, deşi mintea omului nu poate pătrunde gândul Celui Înţelept, Dumnezeu Se descoperă totuşi prin Cuvântul Său, care este astfel aproape de tine (Rom. 10:8 – vezi mai jos).
B. Cuvintele Domnului – Rom 10:6, 8
… Să nu zici în inima ta: „Cine se va sui în cer?” […] „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este Cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi.
Gândurile Domnului – Rom. 11:33-36
O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi, în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?”. Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.
Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia (Deut. 29:29). Omul însă, stârnit de duhul celui dintâi rebel, a ajuns să se socotească suficient de înţelept pentru a pătrunde în planurile Creatorului şi a specula cu privire la acele lucruri care nu sunt descoperite. Da, cuvintele Creatorului reprezintă expresia vizibilă a gândurilor Celui nemărginit! Dar atunci când omul se ridică plin de încumetare, arogându-şi rolul de judecător al Cuvântului, ca şi când el ar avea o înţelegere superioară a adevăratelor intenţii pentru care ne-au fost date cuvintele inspirate, el îşi asumă o responsabilitate înfricoşătoare! În loc să ia cuvântul exact aşa cum stă scris şi să se supună acestuia prin credinţă, criticul Bibliei se ridică deasupra revelaţiei divine, oferind explicaţii şi interpretări proprii cu privire la ceea ce „a vrut de fapt Dumnezeu să spună”. Din păcate, multe traduceri moderne ale Bibliei sunt rezultatul unei astfel de gândiri, traducătorii oferindu-ne mai degrabă o parafrazare a textului inspirat şi, nu de puţine ori, propria lor interpretare, în loc să pună la dispoziţia cititorului cuvintele inspirate de Duhul Sfânt. Toate acestea sub pretextul teoriei dinamice a inspiraţiei, potrivit căreia profeţii nu au primit cuvinte pe care să le transmită cu credincioşie, ci ei au primit de la Dumnezeu gânduri sau idei, pe care ei a trebuit să le redea aşa cum au putut ei mai bine, în propriul lor limbaj.
3. Pornind de la premisa că profeţii au vorbit prin iluminare divină, cum îşi trimite Dumnezeu de fapt lumina Sa? Ps. 119:130
Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
Uneori se argumentează că nu cuvintele ci profeţii sunt cei inspiraţi, ca şi când cele două idei s-ar exclude reciproc. Sau că profeţii au rostit cuvinte care şi-ar fi avut originea în mintea lor, minte care a fost însă iluminată de Duhul Sfânt. Câtă goliciune în aceste încercări de a scăpa de sub puterea cercetătoare a Cuvântului lui Dumnezeu! Dacă mintea a fost iluminată în felul acesta, cum a putut să fie altfel decât prin descoperirea cuvintelor Celui atotştiutor?
Ideea că iluminarea Duhului Sfânt ar presupune faptul că solii lui Dumnezeu primesc gânduri pe care ei urmează mai apoi să le verbalizeze, este infirmată și de cuvintele care preced asigurarea dată de Mântuitorul ucenicilor Săi – Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi (Mat. 10:20). Iată ce i-a sfătuit Învăţătorul pe aceia care urma să sufere persecuţie pentru numele Său: când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela (v. 19). Ce urma să le fie dat ucenicilor chiar în ceasul acela? Din moment ce ei nu trebuia să se gândească la ce urmează să spună, e absurd să credem că ei aveau să primească gânduri. Mai degrabă, în armonie cu textul din versetul 130 al Psalmului 119, suntem îndreptăţiţi să credem că lor urma să le fie date, chiar în ceasul acela, cuvinte inspirate de Duhul Tatălui ceresc.
IMPORTANȚA CUVINTELOR INSPIRATE
4. Ce a fost instruit profetul în privinţa cuvintelor mesajului cărţii Apocalipsa? Apoc. 22:10
Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.”
5. Binecuvântarea cărţii Apocalipsa se adresează în mod specific acelora care citesc şi ascultă cuvintele ei, sau e suficient mesajul acesteia (care ar putea fi redat, să zicem, în alte cuvinte)? Apoc. 1:3; 22:6-7
Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!
Şi îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate.” Şi Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. – „Şi iată, Eu vin curând! – Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!”
6. Cu cine este considerat împreună-slujitor acela care păzeşte cuvintele Apocalipsei? Apoc. 22:9
… Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.”
Atât îngerul prin care a fost transmisă această descoperire, cât şi profeţii în general, sunt slujitori ai lui Dumnezeu cărora li s-au încredinţat cuvintele vieţii veşnice, pentru a le transmite mai departe.
7. Ce trebuie să facă slujitorul lui Dumnezeu pentru a putea oferi ascultătorilor învăţătura care duce la evlavie? 1Tim. 4:6; 6:3-4
Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o până acum.
Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic;
Faptul că mulţi predicatori care nu cred în inspiraţia cuvintelor Bibliei şi care otrăvesc biserici întregi cu necredinţa lor sunt numiţi totuşi slujitori ai Cuvântului nu poate fi decât o ironie nefericită.
8. Ce condiţie pentru ca rugăciunile noastre să fie ascultate este amintită de Mântuitorul? Ioan 15:7
Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.
9. Cum dovedim că îl iubim cu adevărat pe Domnul Hristos? Ioan 14:23-24; 1Ioan 2:5
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele.”
Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El.
10. Ce asigurare au cei care păzesc Cuvântul Domnului Hristos? Ioan 5:24; 8:51
Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimes, are viaţa vecinică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.
Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzeşte cineva Cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.
11. Este viaţa veşnică (şi chiar cea vremelnică) o răsplată pentru eforturile depuse de credincios ca să păzească Cuvântul lui Dumnezeu, sau există o legătură chiar mai directă între cuvintele lui Hristos şi viaţă? Deut. 32:46-47; Luca 4:4; Ioan 6:63
Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe cari vă jur astăzi să le porunciţi copiilor voştri, ca să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia. Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viaţa voastră, şi prin aceasta vă veţi lungi zilele în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul.
Isus i-a răspuns: «Este scris: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”»
Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe cari vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă.
Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa (1Ioan 5:12). Numai viaţa Domnului Hristos trăită în trupul omenesc de carne poate fi suficientă pentru a-l aduce pe om în armonie cu Legea cea sfântă a lui Dumnezeu. Cum altfel locuieşte însă Fiul în viaţa omului decât prin Cuvântul Său (vezi Ioan 15:7; Rom. 10:6-8)? Dar aceia la care Mântuitorul au venit au respins viaţa pe care El ar fi vrut să le-o ofere (vezi Ioan 5:40) şi au ales să încerce păzirea poruncilor sprijinindu-se pe carnea care, de fapt, nu foloseşte la nimic.
12. Ce are Biblia de spus cu privire la pretenţiile de respect faţă de Lege ale acelora care nesocotesc în schimb cuvintele lui Dumnezeu? Ps. 50:16-17
Dumnezeu zice însă celui rău: „Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu, când tu urăşti mustrările şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?”
13. În ce fel contrastează atitudinea celor care sunt părtași adevăratei sfințiri (comparativ cu a acelora menționați în textul de mai sus)? Deut. 33:3
Da, El iubeşte popoarele;
toţi sfinţii sunt în mâna Ta.
Ei au stat la picioarele Tale,
au primit cuvintele Tale.
14. Din ce cauză voiau de fapt pretinşii gardieni ai Legii lui Dumnezeu să Îl omoare pe Domnul Hristos? Ioan 8:37
Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu.
15. Cum a fost posibil așa ceva din partea unor oameni care aveau în mâinile lor scrierile lui Moise? Unde trebuia de fapt să își facă loc cuvintele din aceste scrieri? Deut. 11:18
Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe cari vi le spun. …
16. Care este avertizarea la care trebuie să ia seama toţi aceia care aleg să respingă cuvintele Domnului Hristos? Ioan 12:47-48
Dacă aude cineva cuvintele Mele, şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.
Să nu uităm că din prea-plinul inimii vorbeşte gura, aşa că am face bine ca să ne asigurăm că inima noastă este plină de cuvintele inspirate de Duhul Sfânt. De aceea, nu este întâmplător faptul că Isus a declarat: din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit (Mat. 12:37).
NU VA CĂDEA NIMIC LA PĂMÂNT DIN CUVÂNTUL DOMNULUI (2REGI 10:10)
17. Cât de exact trebuia să transmită profetul solia lui Dumnezeu? Ier. 23:28; 26:2
Prorocul care a avut un vis să istorisească visul acesta, şi cine a auzit cuvântul Meu să spună întocmai cuvântul Meu! Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? – zice Domnul.
Aşa vorbeşte Domnul: „Stai în curtea Casei Domnului şi spune […] toate cuvintele pe care-ţi poruncesc să li le spui; nu lăsa niciun cuvânt din ele.”
Îi aducea reputaţie lui Ieremia faptul că el transmitea cu exactitate cuvintele pe care Dumnezeu i le-a pus în gură (vezi Ier. 1:9)? Iată ce a avut de spus profetul în privinţa aceasta: M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit! În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea îşi bate joc de mine. Căci, ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig: „Silnicie şi apăsare!”, aşa încât cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua (Ier. 20:7).
18. Aveau vreun drept să adapteze mesajul aceia cărora le era adresat? Deut. 4:2; 12:32; Prov. 30:5-6
Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru aşa cum vi le dau eu.
Voi să păziţi şi să împliniţi toate lucrurile pe care vi le poruncesc eu; să n-adăugaţi nimic la ele şi să nu scoateţi nimic din ele.
Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El. N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos.
Dacă nu cuvintele în sine sunt importante ci doar mesajul, ce rost mai au toate aceste avertizări ale Bibliei? Oamenii se pot încumeta să încerce să adauge şi să scoată din cuvintele mesajului inspirat, însă aceasta nu poate împiedica împlinirea cuvintelor respective (vezi Zah. 1:6).
19. Cât de serioasă poate fi problema scoaterii şi adăugării la cuvintele lui Dumnezeu? Apoc. 22:18-19
Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”
Părinţii familiei omeneşti (Adam şi Eva) şi-au tăiat singuri accesul la pomul vieţii prin lepădarea cuvintelor Creatorului lor şi acceptarea cuvintelor unui străin. Cum altfel ar putea omul să găsească drumul înapoi la pomul vieţii decât primind prin credinţă cuvintele adevărului?
20. Cum se raportează Dumnezeu, de partea Sa, la cuvintele legământului pe care l-a încheiat pentru mântuirea omului? Ps. 89:34
… nu-Mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele.
Este rezonabil să aşteptăm ca Dumnezeu să nu modifice cu nimic din făgăduinţele legământului Său de pace, în timp ce noi ne permitem să respingem sau să ignorăm acele cuvinte ale Sale care nu ne convin, pentru că se intersectează cu dorinţele inimii noastre nerenăscute?
21. În cazul în care păstrăm cuvintele date nouă de Dumnezeu fără ca să adăugăm sau să scoatem nimic din ele, avem vreo siguranţă dacă încercăm să facem mici modificări la cuvintele existente? Gal. 3:16; Mat. 22:31-32
Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui.” Nu zice: „şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „şi seminţei tale”, adică Hristos.
Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii.
Învăţătura apostolului Pavel din primul text este bazată pe folosirea singularului în textul din Vechiul Testament pe care îl citează. Aşa cum evidenţiază el, simpla folosire a pluralului („seminţe”) în loc de singular („sămânţă”) ar fi afectat întreaga învăţătură a acestui text, scoţânu-L pur şi simplu din ecuaţie pe Domnul Hristos, Cel spre care arată întreaga Scriptură. La fel în cel de-al doilea caz, folosirea verbului „a fi” la timpul trecut în loc de cel prezent, ar fi distrus învățătura despre învierea morților din citarea felului în care Dumnezeu S-a prezentat lui Moise la rugul aprins.
CUVÂNTUL DOMNULUI ÎN GURA SLUJITORULUI SĂU
22.Prevede Biblia vreo posibilitate ca o colecție de cuvinte omenești să fie numită Cuvântul lui Dumnezeu? Ier. 23:31
Iată, zice Domnul, am necaz pe prorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu.
Cu toate acestea nu este ceva neobișnuit să întâlnim ideea că Biblia a fost scrisă de oameni cu cuvintele lor, însă ea este totuși Cuvântul lui Dumnezeu.
23. Cei care au scris în Biblie au scris fiind inspirați de Duhul Sfânt. Ce implicaţii are faptul că Duhul Sfânt vorbeşte printr-un om? 2Sam. 23:2
Duhul Domnului vorbeşte prin mine, şi cuvântul Lui este pe limba mea.
Aşa cum am văzut în studiul intitulat „Natura inspiraţiei”, prezenţa Duhului Sfânt care comunică mesajul lui Dumnezeu printr-un instrument omenesc este condiţia de bază şi absolut necesară pentru manifestarea darului profetic. Observăm însă că, pe cât de sigur este că Duhul Sfânt poate vorbi printr-un om, pe atât de sigur este că acel cuvânt care se află pe buzele profetului care transmite solia este cuvântul lui Dumnezeu.
24. Este cu putinţă să ajungă cuvintele veşnicului Dumnezeu pe limba unui biet muritor? Num. 23:5, 16; Ier. 1:9
Domnul a pus cuvinte în gura lui Balaam şi a zis: „Întoarce-te la Balac şi aşa să-i vorbeşti.” […] Domnul a venit înaintea lui Balaam; i-a pus cuvinte în gură şi a zis: „Întoarce-te la Balac şi aşa să-i vorbeşti.”
Apoi Domnul Şi-a întins mâna şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.”
Atât Balaam, cât şi Ieremia, ambii au fost menţionaţi în studiul anterior (Natura inspiraţiei) în lista acelor profeţi prin care Duhul Sfânt a vorbit. Toţi cei menţionaţi acolo au transmis Cuvântul lui Dumnezeu acelora la care ei au fost trimişi, pentru că au rostit cuvintele care au fost puse în gura lor de Dumnezeu. Dacă nu este aşa, înseamnă că noi trebuie să citim cuvintele adresate lui Ieremia din versetul citat mai sus în felul următor: „Iată pun gândurile Mele în mintea ta”. Cum ar putea cineva să înţeleagă aşa ceva dintr-un text care exprimă atât de limpede şi simplu acest adevăr dumnezeiesc?!? Totuşi, cei mai mulţi teologi mistifică chiar şi cele mai clare şi directe adevăruri ale Scripturii, în dorinţa nestăvilită de a da propria lor interpretare cuvintelor inspirate.
25. Ce erau chemaţi profeţii să facă cu aceste cuvinte pe care le primeau de la Dumnezeu? Ez. 3:4; Fapte 7:38
El mi-a zis: „Fiul omului, du-te la casa lui Israel şi spune-le cuvintele Mele!
El este acela care, în adunarea israeliţilor din pustiu, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.
Al doilea text, cel din Faptele apostolilor, se referă la Moise. El a primit cuvinte (nu idei sau gânduri), şi nu orice fel de cuvinte, ci nişte cuvinte vii pentru că, așa cum știm, Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător (Evr. 4:12).
26. De ce a putut Pavel să spună tesalonicenilor: Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt (1Tes. 1:5)? 1Tes. 2:13
De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.
Care om ar putea spune despre cuvintele născocite de mintea sa: „cuvintele mele sunt duh și viață”? Evanghelia lui Hristos […] este puterea lui Dumnezeu (Rom. 1:16). Dar dacă noi predicăm evanghelia folosind cuvintele oamenilor, predicarea noastă nu are mai multă putere de a converti suflete decât au putere propriile noastre cuvinte să readucă la viață pe un om mort.
27. Cu ce echivalează respingerea profeților trimiși de Dumnezeu? 2Cron. 36:16; Ier. 5:12-14
Dar ei şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele şi au râs de prorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac.
Ei tăgăduiesc pe Domnul şi zic: „Nu este El! Şi nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia, nici foametea. Prorocii sunt vânt, şi nu Dumnezeu vorbeşte în ei. Aşa să li se facă şi lor!” De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor: „Pentru că aţi zis lucrul acesta, iată, cuvântul Meu îl fac foc în gura ta, şi poporul acesta, lemne, ca să-i ardă focul acesta.”
Respingerea profeților lui Dumnezeu echivalează cu nesocotirea cuvintelor Sale, pentru simplul motiv că cei trimiși de El în puterea Duhului Sfânt au pe buzele lor cuvintele pe care El le-a pus acolo pentru a transmite solia.
28. Chiar şi Domnul Hristos a fost amintit în studiul trecut în lista profeţilor prin care Duhul Sfânt a vorbit. Avem confirmarea şi în cazul Său că El a primit cuvinte pe care le-a transmis semenilor? Deut. 18:18; Ioan 3:34; 12:49; 14:10, 24
Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu.
Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură.
Căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.
Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. […] Şi Cuvântul pe care-l auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.
Avem atât promisiunea făcută lui Moise (în Deuteronom), cât şi confirmarea dată de Însuşi Mântuitorul că El, fiind uns cu Duhul Sfânt pentru lucrare, a primit cuvinte pe care să la transmită oamenilor.
29. Ce prevedere importantă conţinea legământul făcut de Dumnezeu pentru salvarea omului? Is. 59:21
Şi iată legământul Meu cu ei, zice Domnul: „Duhul Meu, care Se odihneşte peste tine şi cuvintele Mele pe care le-am pus în gura ta nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum şi până-n veac, zice Domnul.”
Domnul Hristos a făgăduit ucenicilor Duhul Sfânt, care avea să-i împuternicească pe aceştia să predice Evanghelia în toată lumea. Semnul special al primirii acestei binecuvântări era darul vorbirii în limbi noi, dar care atesta că Duhul lui Dumnezeu vorbea prin ei cuvinte care nu-şi aveau originea în mintea lor, pentru că ele aparţineau unor limbi care le erau necunoscute (vezi Fapte 2:4-12).
30. Cum avea să se realizeze în mod concret acest legământ? Ioan 17:8, 20
Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. […] Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.
Vorbind într-o altă ocazie despre Duhul Sfânt, Mântuitorul a folosit imaginea apei care, atunci când e primită de cel însetat, se preface în inima lui în râuri de apă vie (vezi Ioan 7:37-39). Cu alte cuvinte, atunci Cuvântul dătător de viaţă al lui Dumnezeu este primit în inimă, aceasta se va revărsa în cuvinte pline de putere, insuflate de Duhul Sfânt pentru predicarea Evangheliei. Făgăduinţa Duhului Sfânt nu a fost însă limitată la ucenicii din biserica primară. În rugăciunea rostită în camera de sus înaintea răstignirii, Isus a avut în vedere şi generaţiile următoare de credincioşi. Astfel, cuvintele pe care Isus le-a primit de la Tatăl, au fost transmise mai departe primilor Săi ucenici, care au transmis apoi aceste cuvinte celor au crezut în Evanghelia ce le-a fost predicată. Primirea în inimă a acestor cuvinte este sinonimă cu primirea Duhului Sfânt, a cărui putere avea să fie cu urmașii lui Isus până la sfârşitul veacului (vezi Mat. 28:20).
31. Ce scop final are Dumnezeu în vedere prin faptul că dă Duhul Sfânt slujitorilor Săi şi, implicit, pune în gura lor cuvintele Sale? Is. 51:16
Eu pun cuvintele Mele în gura ta şi te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind ceruri noi şi să întemeiez un pământ nou, şi să zic Sionului: „Tu eşti poporul Meu!”
Prin Evanghelie, Dumezeu nu face altceva decât să ducă mai departe scopul pe care l-a avut încă de la început, atunci când l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa. Și nu doar că avem de a face cu același scop care a fost la creațiune, dar este și aceeași putere la lucru pentru aducerea la împlinire a acestuia: puterea din Cuvântul dumnezeiesc. Astfel, predicarea Evangheliei în puterea Duhului Sfânt are ca scop final ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea (2Pet. 3:13). Omul şi-a pierdut neprihănirea care i-a fost dată la început prin lepădarea cuvintelor Creatorului. În lucrarea de restaurare, Dumnezeu pune cuvintele Sale în gura slujitorilor Săi. Aceste cuvinte, au puterea să alunge demoni, să vindece pe cei bolnavi și, acceptate în inimă prin credinţă, fac din primitorul lor o făptură nouă. Poporul lui Dumnezeu este astfel format din oameni născuţi din nou prin Cuvântul Său creator și dătător de viață, oameni care vor moşteni binecuvântările legământului de pace: ceruri noi şi un pământ nou.
ZIDIȚI PE TEMELIA APOSTOLILOR ȘI PROOROCILOR (EF. 2:20)
Biserica este zidită pe temelia apostolilor şi proorocilor pentru că Domnul Hristos a pus, prin Duhul Său cel Sfânt, cuvintele Sale în gura acestor slujitori ai Săi. Astfel, oricine ascultă cuvintele Mântuitorului şi le împlineşte este asemănat cu un om care şi-a zidit casa pe stâncă (vezi Mat. 7:24; Luca 6:47-48), iar adevărata Sa biserică, care va supravieţui furtunii, nu poate fi aceea care clădeşte pe crezuri bisericeşti, pe filozofii şi tradiţii, pe opiniile sau interpretările oamenilor. Adevărata biserică va birui la final pentru că ea a ales să nu substituie cu nici un chip un clar „Aşa zice Domnul!” pentru cuvintele oamenilor.
32. Ce a încredinţat Dumnezeu evreilor atunci când a vrut să facă din ei poporul Său? Rom. 3:2
Oricum, sunt mari. Şi, mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.
Chiar dacă unii n-au crezut (v. 3), Dumnezeu a rămas totuşi credincios, după cum este scris: „Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat.” (v. 4). Cum avea Dumnezeu să fie găsit neprihănit în cuvintele Sale?
33. Cu toate că majoritatea evreilor din vechime nu au crezut, Domnul Hristos a chemat pe ucenicii Săi ca rămăşiţă credincioasă prin care El avea să Îşi ducă mai departe planurile. Pe cine a identificat Isus drept ucenici ai Săi? Ioan 8:31
Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; …”
Planul Mântuitorului nu avea să fie dus mai departe independent de Cuvântul Său. Aşa că, deşi mulţi se pot pretinde a fi ucenici ai Domnului Hristos, se ridică pe bună dreptate întrebarea: Domnul Hristos te recunoaşte într-adevăr drept ucenic al Său?
34. Ce se întâmplă cu pretinşii ucenici care aleg să nu creadă cuvintele Domnului Hristos? Ioan 8:43-44
Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu. Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
Cu Israelul din vechime s-a întâmplat exact cum a zis Mântuitorul despre casa din care a ieşit un duh necurat care, atunci când s-a întors după ce nu a reuşit să găsească odihnă în altă parte, a găsit-o fiind goală, măturată şi împodobită (Mat. 12:44). La fel se va întâmpla cu orice organizaţie religioasă care leapădă cuvintele Creatorului în favoarea filozofiilor şi tradiţiilor omeneşti: Ea va deveni un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte (Apoc. 18:2). Pentru că, atunci când Cuvântul lui Hristos nu locuieşte din belşug în inimile credincioşilor (Col. 3:16), se găseşte întotdeauna cine să umple acest gol. Dumnezeu cheamă astăzi un popor care să iasă afară din Babilonul de crezuri bisericeşti făcute de oameni şi să clădească pe Stânca cea de neclintit a cuvintelor Creatorului şi Mântuitorului nostru.