Profeţiile ce vorbesc despre slava viitoare a poporului Israel care nu s-au împlinit deplin şi literal în perioada Vechiului Testament, se vor împlini atunci când Dumnezeu va avea un popor care va împlini în mod deplin condiţiile legământului. (Apoc. 14:5)

Neprihănirea (dreptatea) lui Dumnezeu a stat la baza oricărui legământ încheiat cu omul. Omul a primit această neprihănire atunci când a fost creat prin chiar cuvintele rostite de Creator înainte de binecuvântările primului legământ – cel din Eden: Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut (Gen. 1:27). Expresie a caracterului divin, Legea a fost astfel întipărită la început în inima omului.

După ce păcatul a intervenit în viaţa omului, acesta încetat în mare măsură să mai poarte chipul Creatorului. El devenise din fire egoist, iar acea iubire care se dăruieşte, care renunţă a sine, era contrară de acum naturii omeneşti. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, omul a păstrat o cunoaştere a cerințelor Creatorului și a dreptății Sale. Dovadă că, după ce l-a omorât pe Abel, Cain era perfect conştient cu privire la pedeapsa care i se cuvenea (Gen. 4:14).

Transmisă pe cale orală la început, cunoașterea privitoare la Dumnezeu a fost mai apoi dată într-o formă scrisă poporului Israel, într-un moment al istoriei când ajunsese aproape să fie pierdută cu totul din vedere. Deşi a lăsat pe toate Neamurile să umble pe căile lor (Fapte 14:16), ajungând astfel pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor (Rom. 1:24), Suveranul Universului a ales un popor căruia sa-i transmită legea Sa. Toată lumea ar fi trebuit să vadă contrastul. Dacă ar fi fost ascultători, evreii ar fi fost o reprezentare vie a binecuvântărilor care decurg din ascultarea din inimă a perceptelor sfinte. Ei au fost rânduiţi drept ambasadori ai cerului prin care Dumnezeu să poată binecuvânta şi pe celelalte popoare ale pământului cu cunoaşterea Legii, fiind chemaţi să fie o naţiune de preoţi (Ex. 19:5).

Iată care erau condiţiile pentru ca planul lui Dumnezeu cu Israel să fie adus la îndeplinire: Dacă veţi urma legile Mele, dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini (Lev 26:3); Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe cari ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ (Deut. 28:1). Stând la baza legământului, Legea lui Dumnezeu este prezentată din nou în introducerea binecuvântării îndoite (rodul trupului şi rodul pământului). Dumnezeu le-a dat ţara Canaanului în stăpânire sub obligaţia ascultării de Cuvântul Său.

Din păcate însă, la fel cum Adam a pierdut stăpânirea asupra pământului, şi israeliţii au pierdut stăpânirea asupra ţării făgăduite. Planul dumnezeiesc cu urmaşii trupeşti ai lui Avram a eşuat, aşa că blestemele legământului s-au împlinit la literă (Dan. 9:10-13). Nici binecuvântările nu au lipsit desigur, mai ales în perioada de prosperitate spirituală a naţiunii. Însă scopul final al lui Dumnezeu pentru poporul Său a rămas departe de a fi realizat. Lumina lor s-a prefăcut în întuneric şi aceasta până într-acolo încât, atunci când Mesia, Sămânţa făgăduită strămoşilor, a venit în lumea aceasta, ei nu numai că L-au respins dar L-au şi tratat cu dispreţ, dându-L în cele din urmă la moarte. Lepădând solia trimisă din cer prin Domnul Hristos şi apostolii Săi, naţiunea iudaică şi-a pecetluit destinul şi au încetat să mai fie poporul ales de Dumnezeu. În schimb, prin predicarea ucenicilor, un nou popor constituit din oameni din toate naţiunile, avea să fie chemat: biserica lui Hristos (Mat. 21:43).

Cum arată binecuvântarea îndoită în legământul făcut de Dumnezeu cu biserica lui Hristos. Mai era valabil creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul – adică binecuvântarea rodului trupului (Gen. 1:28)? Era valabil, pentru că Dumnezeu avea să-i înmulţească prin predicarea Evangheliei (Mat. 28:19). Dar cu privire la stăpânirea asupra pământului mai era valabil? Era, din moment ce Domnul Hristos a făgăduit că cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul (Mat. 5:5). Doar că Domnul Hristos nu avea să dea ca moştenire bisericii Sale un pământ aflat sub blestemul păcatului, ci un pământ desăvârşit care va fi luat în primire la reînnoirea tuturor lucrurilor, când va fi eradicată orice umbră de blestem. Mai mult, făgăduinţa nu este dată pentru câte un individ credincios, luat separat de restul poporului, ci unui popor unit, care va respecta în totalitate condiţiile legământului bazat pe Legea cea veşnică. Cu siguranţă, nici de data aceasta planul nu va fi adus la îndeplinire fără împlinirea condiţiilor, aceleaşi care au fost valabile şi pentru vechiul Israel. Iată ce a fost descoperit profeţilor în viziuni dumnezeieşti.

Rămăşiţele lui Israel nu vor mai săvârşi nelegiuire, nu vor mai spune minciuni, şi nici în gura lor nu se va mai găsi o limbă înşelătoare. Țef. 3:13

Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Apoc. 14:5

Având în vedere faptul că Legea n-a făcut nimic desăvârşit (Evrei 7:19), această desăvârșire a poporului lui Dumnezeu prevăzută în profeție este posibil a fi realizată numai și numai prin împlinirea condițiilor noului legământ, în cadrul căruia Dumnezeu făgăduiește să scrie Legea Sa nu pe table de piatră, ci în inimile celor care se încred în El (vezi Evrei 8:10-12).

← ◊ →