Deşi prin neascultare omul a eşuat în împlinirea planului Creatorului său, Dumnezeu rămâne perseverent în urmărirea scopului avut în vedere pentru cel care a fost creat la început după chipul şi asemănarea Sa. (Ier. 31:3-4; Is. 46:3-4; Mal. 3:6-7; Deut. 30:1-4)

Aşa cum am văzut deja, Dumnezeu a refăcut legământul călcat de om, pecetluindu-l cu sângele unui animal nevinovat, ce arăta spre jertfa Mântuitorului care avea sa ia pedeapsa pentru păcat asupra Sa. Omul urma să primească încă o şansă de a-şi dovedi loialitatea faţă de Creator, în cadrul unui legământ care avea acum unele prevederi suplimentare, menite a veni în întâmpinarea stării lui de acum decăzute. Chiar şi sub acest legământ, urmaşii  lui Adam au ales să nu asculte, iar starea de nelegiuire a rasei umane a chemat până la urmă distrugerea acesteia prin potop. Dumnezeu a păstrat însă viaţa lui Noe şi a familiei sale, cu care a încheiat din nou un legământ, având şi de această dată câteva prevederi suplimentare. Mai apoi Dumnezeu l-a ales pe Avram şi, prin el, un popor care să păstreze cunoaşterea adevăratului Dumnezeu într-o lume aflată în întuneric spiritual. Creatorul intenţiona ca să binecuvânteze totuşi omenirea, dar de data aceasta printr-un popor credincios pe care El l-a ales ca să Îi servească.

Dacă e să ne oprim asupra legământului încheiat cu Noe, putem observa cum binecuvântarea acestui legământ e clădită pe o structură similară binecuvântării rostite la început, în Eden. În Geneza 1:28-2:3 avem următoarele elemente:

1. 1. 1. 1. Geneza 1:28 p.p. – Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul …
         2. Geneza 1:28 u.p. – stăpânirea asupra pământului: … supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.
         3. Geneza 1:29 – prevederi privitoare la dietă: Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.”
         4. Geneza 2:2-3 – semnul legământului: În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.

Iată cum se regăsesc aceleaşi elemente în binecuvântarea legământului încheiat cu Noe din Geneza, capitolul 9:

1. 1. 1. 1. Geneza 9:1 – Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul,
         2. Geneza 9:2 – stăpânirea asupra pământului: S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre!
         3. Geneza 9:3-4 – prevederi privitoare la dietă: Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde. Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi.
         4. Geneza 9:12-17 – semnul legământului: Şi Dumnezeu a zis: „Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi, şi între toate vieţuitoarele cari sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ. Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură. Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legământul cel vecinic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ”. Şi Dumnezeu a zis lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pământ.”

Noe stătea de acum în locul lui Adam ca şi cap al familiei omeneşti. Lucrul acesta este sugerat şi de ocupaţia lui de după potop: Noe a început să fie lucrător de pământ (Gen 9:20). În ebraică apare cuvântul adamah pentru a defini legătura lui cu pământul, ceea ce ne aduce aminte în mod clar de numele primului om. Mai mult, ceea ce a urmat este de natură să ne aducă aminte de căderea primei perechi: A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său (v. 21). Dacă la testul la care Adam a căzut a fost rodul pomului cunoştinţei binelui şi răului, şi în cazul acesta avem de-a face cu un alt rod: rodul viţei. Şi dacă după împărtăşirea din acel fruct Adam a constatat că este gol, Noe, la fel, s-a trezit gol după ce a consumat din rodul viţei. Şi dacă greşeala lui Adam a adus după sine blestemul, şi după gafa lui Noe a urmat un blestem: blestemul asupra lui Canaan (v. 25).

Găsim acest gen de similitudini şi în cazul lui Avram. Şi în legământul avramic găsim cele două aspecte ale binecuvântării:

1. 1. 1. Dumnezeu i-a făgăduit că îl va face un neam mare (similar binecuvântării creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul);
      2. Dumnezeu i-a făgăduit o ţară (similar cu stăpânirea asupra pământului).

Și în cazul acestui legământ avem de-a face cu un semn al legământului: circumcizia (tăierea împrejur). De asemenea, testul şi căderea lui Avram, la fel ca şi în cazul celorlalţi doi patriarhi amintiţi anterior sau a lui Cain, au de-a face cu un rod. Doar că de data aceasta este vorba de rodul pântecelui. El nu a manifestat statornicie în credinţă în aşteptarea împlinirii făgăduinţei divine că va avea un fiu şi şi-a luat o concubină care astfel i-a născut un fiu. Nu în ascultare faţă de Creator a făcut aceasta ci, la fel ca Adam el a ascultat de glasul nevestei lui (Gen 3:17, compară cu Gen 16:2), lucru care a atras blestemul asupra sa.

Asemenea lui Adam, şi patriarhul din care urma să se nască poporul ales a primit o nouă şansă. El a fost încercat din nou în acelaşi punct, atunci când i s-a cerut să-l aducă pe fiul făgăduit ca jertfă. Deşi era cu mult mai sever, testul acesta din urmă a fost cu succes de bătrânul patriarh.

Binecuvântarea îndoită a fost transmisă mai apoi prin generaţiile succesive poporului ales. Istoria care a urmat reprezintă un şir lung de eşecuri din partea reprezentanţilor omenirii de a împlini condiţiile legământului. Dumnezeu însă a fost dispus mereu să refacă legământul călcat de om, fiind consecvent cu privire la scopul pe care El l-a avut cu omul încă de la început. Fiecare generaţie şi-a avut testul ei şi perioada ei de probă. Condiţiile legământului aveau totuși să fie împlinite în mod desăvârşit în Acela spre care arată întraga profeție. El a biruit acolo unde ceilalți reprezentanți ai familiei omeniești au căzut și, de aceea, este Garantul împlinirii legământului cel veșnic.

← ◊ →