Categories: Video

Adevăratul Munte Sinai

Tradiţia plasează Sinaiul în Peninsula Sinai din Egipt. Lângă acest munte egiptean se află Mănăstirea Sfânta Ecaterina, unde Tischendorf a găsit manuscrisul ce avea să fie folosit drept pretext pentru abandonarea textului păstrat al Bibliei în favoarea textului critic. Totuşi, Biblic vorbind, Sinaiul se află în Arabia [vezi Gal. 4:25], iar Dumnezeu a trebuit să îi scoată din Egipt pe evrei pentru a-i duce la muntele din pustia Madianului, unde El S-a arătat prima dată lui Moise şi de unde urma ca mai apoi să vorbească poporului eliberat din robie [vezi Ex. 3:12 şi Fapte 7:38]. Departe de a fi locul unde descendenţii lui Avram au fost întemeiaţi în adevărul din Cuvânt, aceştia şi-au pierdut de fapt credinţa în ţara faraonilor şi a trebuit să fie scoşi de acolo pentru a fi re-educaţi potrivit principiilor veşnice ale neprihănirii. Nu întâmplător, când Dumnezeu a vorbit din mijlocul focului, al tunetelor şi fulgerelor care erau pe muntele Sinai, primele cuvinte rostite în auzul acestora au fost: Eu sunt DOMNUL Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, afară din casa robiei … (Ex. 20:2).

Ovidiu-Victor MARTIN

Share
Published by
Ovidiu-Victor MARTIN

Recent Posts

PARANOIA CLIMATICĂ: încercarea de a „salva planeta” de împlinirea Cuvântului Domnului

VAI CELOR CE COBOARĂ ÎN EGIPT pentru ajutor și se sprijină pe cai și se…

3 years ago

Războiul din Ucraina din perspectivă profetică

Și veți auzi de RĂZBOAIE ȘI ZVONURI DE RĂZBOAIE; vedeți să nu fiți tulburați; fiindcă…

4 years ago

Descoperirea chivotului de către Ron Wyatt

Ron Wyatt a fost chemat la o lucrare cu totul specială și semnificativă pentru aceste…

4 years ago

Ruina iminentă a Statelor Unite ale Americii

Pe data de 7 octombrie 2001 a început Operațiunea Enduring Freedom prin invazia militară a…

4 years ago

II. Vizita papei și Concordatul României cu Vaticanul

Corespunzător poziției de conducător de stat și de biserică a papei, cele două doctrine catolice…

6 years ago

I. Vizita papei și Biblia de la Blaj

A vorbi despre controversele legate de Biblie în contextul discuției despre vizita papei Francisc în…

6 years ago