spacer

II. Vizita papei și Concordatul României cu Vaticanul

Corespunzător poziției de conducător de stat și de biserică a papei, cele două doctrine catolice care stau drept piloni ai autorității asumate de acesta sunt „puterea temporală” și „succesiunea apostolică”. În timp ce articolul intitulat „Vizita papei și Biblia de la Blaj” a tratat vizita papei din perspectiva celei...

spacer

I. Vizita papei și Biblia de la Blaj

A vorbi despre controversele legate de Biblie în contextul discuției despre vizita papei Francisc în România ar putea suna ca fiind ceva deplasat. Totuși, chestiunea aceasta are o mult mai mare relevanță decât subiecte mult mai mediatizate precum mingea cu autograful lui Hagi pe care papa a primit-o cadou....

spacer

Credința martirilor și versiunile Bibliei

„Şi când a deschis al cincilea sigiliu, am văzut sub altar sufletele celor ce au fost ucişi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au ţinut-o.” (Apoc. 6:9) Iată o declaraţie a lui Richard Woodman (agricultor şi fierar din Anglia), făcută în anul 1557, în timp ce...

spacer

Descoperirea de țesuturi moi în oase de dinozaur

Şi ce dacă unii nu au crezut? Necredinţa lor va face credinţa lui Dumnezeu fără efect? Nicidecum! Ci Dumnezeu să fie adevărat şi fiecare om mincinos; aşa cum este scris: Ca să poţi fi declarat drept în cuvintele tale şi să învingi când eşti judecat. (Romani 3:3-4). În anul...

spacer

Codex Sinaiticus: un fals modern

La începutul secolului XIX lucrurile erau foarte clare în privința raportării la Biblie: textul latin Vulgata reprezenta Biblia catolicilor, iar textul grecesc al Noului Testament (Textus Receptus), respins de Roma catolică, reprezenta textul Reformațiunii. Astăzi lucrurile nu mai stau la fel. Textus Receptus a fost înlocuit cu Textul Critic,...

spacer

Textus Receptus: textul primit al protestanților

Anul 2016 a marcat împlinirea a 500 de ani de la publicarea pentru prima dată în formă tipărită a textului Noului Testament în limba greacă. Desiderius Erasmus punea astfel bazele a ceea ce a ajuns să fie cunoscut sub numele de Textus Receptus. Acest eveniment a marcat istoria Europei...

spacer

Educația și sportul în cărțile Macabeilor

1 Macabei 1:11-16

Şi a ieşit din aceştia o rădăcină păcătoasă, Antioh Epifan, feciorul regelui Antioh, care fusese la Roma zălog, şi a stăpânit în anul o sută treizeci şi şapte al domniei Grecilor. În zilele acelea au ieşit din Israel fii fără de lege şi au îndemnat pe mulţi zicând: Să mergem şi să facem legătură cu neamurile cele dimprejurul nostru, că, de când ne-am despărţit de ele, s-au abătut asupră-ne multe răutăţi. Şi cuvântul a plăcut înaintea ochilor lor. Şi s-au înflăcărat unii din popor şi s-au dus la rege ca să le dea putere să trăiască după datina păgânilor. Şi au zidit şcoală în Ierusalim după legile neamurilor.

2 Macabei 4:7-19

Ci murind Seleuc şi luând domnia Antioh, cel poreclit Epifan, a poftit arhieria Iason, fratele lui Onia. Şi mergând Iason la rege, s-a rugat făgăduind trei sute şaizeci de talanţi de argint, şi încă alt venit de optzeci de talanţi. Afară de acestea, făgăduia încă şi alţi o sută cincizeci, de i s-ar îngădui putinţa de a înfiinţa şcoală pentru tineri şi pe cetăţenii Ierusalimului a-i trece cetăţeni ai Antiohiei. Şi îngăduind regele, a dobândit stăpânirea şi îndată a început să înveţe obiceiuri greceşti pe cei din neamul său. Şi lepădând milostivele îngăduinţe domneşti, care s-au îngăduit Evreilor prin Ioan, tatăl lui Evpolemos care fusese sol la Romani pentru împrietenire şi alianţă şi stricând rânduielile cele legiuite, rânduieli fără de lege înnoia. Că, fără ruşine, tocmai sub cetate a întemeiat şcoală şi pe cei mai tari dintre tineri îi silea să înveţe obiceiurile şi jocurile elineşti. Şi într-acest chip se întărea elenismul şi sporeau obiceiurile celor de alt neam, pentru acea prea mare necurăţie a acestui Iason, păgân şi nu arhiereu. Aşa încât preoţii nu se mai sârguiau spre slujbele altarului; ci nebăgând seamă de templul Domnului şi părăsind jertfele, se grăbeau să se împărtăşească cu privirea cea fără de lege a luptei la disc, după ce se auzea chemarea crainicilor. Şi datina părintească nebăgând-o în seamă, măririle cele elineşti mai bune le socoteau. De aceea grea nevoie i-a cuprins, că aceia a căror povăţuire o pofteau şi cărora voiau a se asemăna, pe aceia vrăjmaşi şi stăpânitori i-au avut. Că a face păgâneşte împotriva dumnezeieştilor legi nu este prea lesne, însă acestea timpul le va arăta. Iar când se ţineau jocurile cele din cinci în cinci ani, la care era de faţă regele, A trimis nelegiuitul Iason din Ierusalim, ca soli, pe cei care erau cu drept de cetăţenie antiohiană, care au adus trei sute de drahme de argint pentru jertfa lui Hercule, pentru care şi cei care au dus argintul s-au rugat ca să nu se dea la jertfe, că nu se cuvine, ei să fie întrebuinţaţi la alte cheltuieli.

 

spacer

Legământul cel veșnic

screen-shot-2016-09-21-at-07-40-36La baza profeției se află legământul încheiat de Dumnezeu cu poporul Său. În timp ce cartea Apocalipsei prezintă împlinirea scopului pe care Creatorul L-a avut încă de la început cu omul, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că această împlinire se poate face doar în cadrul legământului.
Pe lângă faptul că este o carte colosală prin prisma prezentării adevărurilor Evangheliei, „Legământul cel veșnic” ajută cititorul prin faptul că oferă o perspectivă corectă asupra profeției. Noțiuni-cheie precum identitatea Israelului și a Babilonului spiritual, eliberarea din robie (ieșirea din Babilon) și adunarea din nou a poporului lui Dumnezeu sau primirea moștenirii promise sunt clarificate în această carte.

 

spacer

Israel – un prinţ al lui Dumnezeu

Iacov a cumpărat dreptul de întâi născut de la Esau pentru o ciorbă şi a obţinut prin înşelăciune binecuvântarea primului născut de la tatăl său. Dar nu prin astfel de mijloace va obţine cineva moştenirea pe care Dumnezeu a făgăduit-o lui Avraam şi seminţei lui. A fost asigurată lui Avraam prin credinţă şi nimeni nu trebuie să se gândească la faptul că ar obţine-o prin forţă sau fraudă. Nicio minciună nu este din adevăr. Adevărul nu poate fi niciodată slujit prin înşelăciune. Moştenirea promisă lui Avraam şi seminţei lui era o moştenire a neprihănirii şi de aceea nu putea fi câştigată prin ceva nelegiuit. Posesiunile pământeşti sunt deseori câştigate şi păstrate prin fraudă, dar nu la fel stau lucrurile cu moştenirea cerească. Singurul lucru pe care l-a obţinut Iacov prin înşelăciunea lui a fost acela de a face din fratele său un duşman veşnic şi să fie un exilat de la casa tatălui său pentru mai mult de douăzeci de ani, fără să îşi mai vadă vreodată mama.

Totuşi, Dumnezeu spusese cu mult timp înainte că Iacov va fi moştenitorul în locul fratelui său mai mare. Problema lui Iacov şi a mamei lui a fost că au crezut că pot duce la îndeplinire făgăduinţele lui Dumnezeu pe calea lor. A fost aceeaşi greşeală pe care au făcut-o Avraam şi Sara. Nu au putut aştepta ca Dumnezeu să Îşi ducă la îndeplinire planurile pe calea Sa. Rebeca ştia ce spusese Dumnezeu despre Iacov. L-a auzit pe Isaac făgăduind binecuvântarea lui Esau şi a crezut că dacă nu va interveni, planul Domnului va eşua. A uitat că moştenirea era în întregime în puterea Domnului şi că omul nu are nimic de-a face cu împărţirea ei, exceptând cazul în care o respinge. Chiar dacă Esau ar fi obţinut binecuvântarea de la tatăl său, Dumnezeu Şi-ar fi adus la îndeplinire planul la timpul potrivit.

Alegerea lui Dumnezeu

Astfel, Iacov a devenit de două ori un exilat. Nu numai că a fost un străin pe pământ, dar era şi fugar. Dar Dumnezeu nu l-a părăsit. Era speranţă pentru el, aşa păcătos cum era. Pentru unii pare ciudat că Dumnezeu la preferat pe Iacov în locul lui Esau, deoarece caracterul lui Iacov nu părea mai bun decât cel al fratelui său în acea perioadă. Să ne amintim că Dumnezeu nu alege oamenii datorită caracterului lor bun. Căci şi noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice. Tit 3:3-7.

Dumnezeu alege oameni nu pentru ceea ce sunt, ci pentru ceea ce poate să facă din ei. Şi nu există limită în ceea ce El poate să facă din cel mai rău şi mai depravat, dacă este dispus şi crede Cuvântul Său. Un dar nu poate fi impus, de aceea, cei care ar primi neprihănirea lui Dumnezeu şi moştenirea neprihănirii, trebuie să fie dispuşi să o primească. Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede. Dumnezeu poate face nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, dacă noi credem Cuvântul Său, care lucrează în mod eficient în cei care cred. Fariseii erau oameni mult mai respectabili decât vameşii şi prostituatele, totuşi, Hristos a spus că aceştia merg înainte de ei în împărăţia cerului; iar motivul era că fariseii se încredeau în ei înşişi şi nu Îl credeau pe Dumnezeu, în timp ce vameşii şi prostituatele au crezut pe Domnul şi s-au predat Lui. Aşa a fost cu Iacov şi Esau. Esau era infidel. A privit Cuvântul lui Dumnezeu cu dispreţ. Iacov nu era mai bun prin natură, dar el a crezut făgăduinţa lui Dumnezeu care poate să îi facă pe cei ce cred părtaşi de natură divină.

Dumnezeu l-a ales pe Iacov în acelaşi fel cum o face pentru oricine altcineva. Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu toate binecuvântările spirituale în locurile cereşti în Hristos Isus; după cum ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără vină înaintea Lui, în dragoste. Efeseni 1:3-4. Suntem aleşi în Hristos. Şi de vreme ce toate lucrurile au fost create în El şi în El se ţin toate lucrurile, este evident că nu ni se cere să ne ducem singuri în Hristos, ci doar să Îl recunoaştem şi să rămânem în El prin credinţă. Nu a existat mai multă parţialitate la naşterea lui Iacov decât există în alegerea altora. Alegerea nu este arbitrară, ci în Hristos şi dacă nimeni nu L-ar respinge sau L-ar dispreţui pe Hristos, niciunul nu ar fi pierdut.

„Ce bogat este harul! Gratuit este darul!

Doar ‚cere’ – şi ţi se va da;

‚Bate’ – şi vei vedea

Deschizându-se poarta care duce în cer.

Atunci ridică-te şi ia darul

Care ţi se oferă atât de deplin şi gratuit.

Amintindu-ţi că a costat sângele

Celui care a murit pe Calvar.”

Prima lecţie a lui Iacov

În timp ce Iacov a crezut făgăduinţa lui Dumnezeu suficient de mult ca să îl determine să se străduiască pentru a-i asigura împlinirea prin propriile eforturi, nu i-a înţeles deloc natura, aşa încât să ştie că doar Dumnezeu putea să o împlinească prin neprihănire. Aşa că Domnul a început să îl instruiască. Iacov se afla singur pe drumul său spre Siria, fugind de mânia fratelui său jignit.

A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela. Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea. Şi Domnul stătea deasupra ei şi zicea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău, Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale. Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta. Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.” Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut. I-a fost frică şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” Geneza 28:11-17.

Aceasta a fost o lecţie importantă pentru Iacov. Înainte de asta, ideile lui despre Dumnezeu au fost foarte necoapte. El credea că Dumnezeu era limitat la un singur loc. Dar acum, că Dumnezeu i S-a arătat, a început să realizeze că Dumnezeu este Duh; şi cei care se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. Ioan 4:24. A început să realizeze ceea ce Isus spunea femeii din Samaria cu mult timp după aceasta, că închinarea la Dumnezeu nu depinde de niciun loc, ci de căutarea sufletului şi de găsirea Lui, oriunde s-ar găsi.

Mai mult, Iacov a început să înveţe că moştenirea pe care o făgăduise Dumnezeu părinţilor lui şi pe care se gândise să o obţină printr-un târg aspru, era ceva ce putea fi câştigat într-un mod cu totul diferit. Cât de mult a prins el din această lecţie în acel timp, nu putem spune; dar ştim că în această descoperire a lui Dumnezeu i-a fost proclamată Evanghelia. Am învăţat că Dumnezeu a predicat Evanghelia lui Avraam în aceste cuvinte: În tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului. Prin urmare, suntem siguri că atunci când Dumnezeu i-a spus lui Iacov: În tine şi în sămânţa ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului, predica aceeaşi Evanghelie.

Legată de această afirmaţie era făgăduinţa ţării şi a unei prosperităţi nenumărabile. Făgăduinţa făcută lui Iacov este identică cu cea făcută lui Avraam. Binecuvântarea care urma să vină prin Iacov şi sămânţa sa era aceeaşi cu cea care urma să vină prin Avraam şi sămânţa lui. Sămânţa este aceeaşi, anume, Hristos şi cei ce sunt ai Lui prin Spiritul; iar binecuvântarea vine prin crucea lui Hristos.

Toate acestea au fost indicate prin ceea ce a văzut Iacov la fel de mult ca prin ceea ce a auzit. Era o scară aşezată pe pământ, atingând cerul, legând pe Dumnezeu de om. Isus Hristos, singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, este legătura dintre cer şi pământ, dintre Dumnezeu şi om. Scara ce lega cerul şi pământul, pe care îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau, era o reprezentare a ceea ce Hristos i-a spus lui Natanael, acel iudeu sincer: De aici înainte veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul omului. Ioan 1:51. Calea spre cer este calea crucii; aceasta îi era prezentat lui Iacov în acea noapte. Nu prin înălţare de sine, ci prin negare de sine sunt câştigate moştenirea şi binecuvântarea. Cel care îşi va pierde viaţa şi tot ce conţine ea, o va păstra.

 

Aplicând lecţia

Despre şederea lui Iacov în Siria trebuie să vorbim în mod special. În cei douăzeci de ani în care a servit unchiului său Laban, a avut multe ocazii să vadă că înşelăciunea nu aduce niciun folos. Cursul pe care l-a urmat s-a întors împotriva lui, dar Dumnezeu a fost cu el şi i-a dat prosperitate. Iacov părea că a luat la inimă lecţia ce îi fusese dată, căci găsim foarte puţine indicaţii ale înclinaţiei lui naturale de a înşela în chestiunile unchiului său. Pare că şi-a încredinţat cazul aproape pe deplin Domnului şi s-a supus la tot felul de tratamente rele fără revanşă. În replica dată lui Laban la acuzaţia acestuia că a furat, Iacov a spus:

Douăzeci de ani am fost cu tine; oile şi caprele tale nu ţi s-au stârpit şi nu am mâncat berbeci din turma ta. Cele care erau sfâşiate de fiare, nu le-am adus la tine; am purtat eu pierderea lor; din mâna mea le-ai cerut, fie că erau furate ziua, fie că erau furate noaptea. Astfel am fost; ziua, arşiţa mă consuma, iar noaptea frigul; somnul se îndepărta de la ochii mei. Astfel am fost douăzeci de ani în casa ta; te-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale şi şase ani pentru turme; mi-ai schimbat simbria de zece ori. Dacă nu ar fi fost cu mine Dumnezeul tatălui meu şi Dumnezeul lui Avraam, Acela de care se teme Isaac, sigur m-ai fi alungat acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut apăsarea mea şi munca mâinilor mele şi te-a mustrat ieri noapte. Geneza 31:38-42.

Aceasta a fost o afirmaţie calmă şi demnă şi a arătat că teama lui Isaac şi acelaşi spirit l-au mişcat. Predicarea Evangheliei nu a fost în zadar în cazul lui Iacov; o mare schimbare a venit peste el.

Să observăm aici că Iacov nu a câştigat nimic din dreptul de întâi născut pe care l-a cumpărat atât de subtil de la fratele său. Proprietatea lui se datora binecuvântării directe a lui Dumnezeu. Şi legat de aceasta, ne putem aminti faptul că binecuvântarea lui Isaac însemna că Dumnezeul âl va binecuvânta. Moştenirea nu era una care putea fi transmisă de la tată la fiu, precum moştenirile obişnuite, ci una care trebuia să fie prin făgăduinţa şi binecuvântarea directă, personală de la Dumnezeu. Pentru a fi sămânţa lui Avraam şi moştenitori după făgăduinţă trebuie să fim ai lui Hristos; şi dacă suntem ai lui Hristos şi împreună moştenitori cu El, suntem moştenitori ai lui Dumnezeu.

Testul final

Însă Iacov a avut un eşec amarnic în viaţa sa de mai înainte şi astfel, Dumnezeu, ca un Învăţător credincios, în mod necesar trebuie să îl aducă pe acelaşi teren din nou. Se gândise să câştige prin vicleşug; trebuie să înveţe cu desăvârşire că ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. 1Ioan 5:4. Când Rebeca a propus ca Iacov să fie alungat deoarece Esau căuta să îl omoare, a spus: De aceea, fiul meu, ascultă acum glasul meu; şi ridică-te, fugi la fratele meu Laban din Haran şi opreşte-te acolo câteva zile, până ce furia fratelui tău se îndepărtează, până ce mânia lui pleacă de la tine şi uită ce i-ai făcut; atunci voi trimite să te ia de acolo. Geneza 27:43-45. Dar ea nu cunoştea natura lui Esau. Era înverşunat şi fără milă. Aşa vorbeşte Domnul, pentru trei călcări ale lui Edom, pentru patru, nu-mi voi întoarce pedeapsa de la el, căci l-a urmărit pe fratele său cu sabia şi a aruncat la o parte toată mila; mânia lui a continuat şi şi-a ţinut furia pentru totdeauna. Amos 1:11. (Edom este Esau. Vezi Geneza 25:30; 36:1). Aici vedem că, aşa rea cum era înclinaţia naturală a lui Iacov, caracterul lui Esau era mai josnic.

Deşi trecuseră douăzeci de ani, mânia lui Esau era la fel de aprinsă ca oricând. Când Iacov a trimis mesageri înaintea lui ca să îi vorbească împăciuitor şi să se împace, ei i-au adus vestea că Esau venea cu patru sute de oameni. Iacov nu putea spera să lupte împotriva acestor războinici antrenaţi; dar a învăţat să se încreadă în Domnul şi îl găsim pledând pentru făgăduinţe astfel:

Oh, Dumnezeul tatălui meu Avraam şi Dumnezeul tatălui meu Isaac, Tu, Doamne, care mi-ai spus: „Întoarce-te în ţara ta şi la neamul tău şi îţi voi face bine”; nu sunt vrednic de cea mai mică parte a îndurărilor Tale şi de tot adevărul pe care l-ai arătat robului Tău; căci cu toiagul meu am trecut acest Iordan şi acum am devenit două tabere. Scapă-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau; căci mă tem de el că va veni să mă lovească pe mine şi pe mama copiilor. Iar Tu ai spus: „Cu siguranţă îţi voi face bine şi voi face sămânţa ta ca nisipul mării, care nu poate fi numărat.” Geneza 32:9-12.

Iacov încercase odată să obţină ce-i mai bun de la fratele său prin fraudă. A crezut că astfel va deveni un moştenitor al făgăduinţelor lui Dumnezeu. Acum învăţase că aceste făgăduinţe se puteau câştiga numai prin credinţă şi a recurs la rugăciune pentru a fi scăpat de fratele său. După ce a făcut cea mai bună împărţire a familiei şi a turmelor sale, a rămas singur pentru a continua să se roage lui Dumnezeu. A realizat că nu este vrednic de nimic şi că dacă va fi lăsat în pustiul lui, va pieri şi a simţit că trebuie să se prindă mai mult de mila lui Dumnezeu.

Şi Iacov a fost lăsat singur; acolo s-a luptat un om cu el până în revărsatul zorilor. Şi când a văzut că nu îi era superior, i-a atins încheietura coapsei; şi încheietura coapsei lui Iacov a ieşit de acolo, în timp ce se lupta cu el. El a spus: „Lasă-Mă să plec, căci se revarsă zorile.” Iar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci dacă nu mă vei binecuvânta.” Şi omul acela a zis: „Care îţi este numele?”. El a răspuns: „Iacov.” Şi apoi a spus: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci Israel; căci ca un prinţ te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu omul, şi ai biruit.” Iacov l-a întrebat şi a zis: „Spune-mi, te rog, numele Tău!”. Şi omul acela a zis: ‚De ce întrebi de numele Meu?’. Şi l-a binecuvântat acolo. Iacov a numit locul acela Peniel: „căci L-am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi viaţa mi-a fost păstrată.” Geneza 32:24-30.

Oamenii vorbesc adesea de lupta cu Domnul în rugăciune asemenea lui Iacov. Nu este nicio dovadă că Iacov a ştiut că era Domnul Cel care Se lupta cu el până ce a venit dimineaţa şi coapsa lui a ieşit din încheietură la atingerea vrăjmaşului său. Îngerul i-a apărut înainte ca un om şi fără îndoială că Iacov a gândit că este atacat de un hoţ. Putem pe bună dreptate să ne imaginăm că Iacov se afla într-un necaz dureros toată noaptea. Timpul se apropia repede când trebuia să înfrunte mânia fratelui său şi nu a îndrăznit să îl întâlnească fără asigurarea deplină că totul era în regulă între el şi Dumnezeu. Trebuia să ştie că era iertat de cursul greşit din trecut. Totuşi, orele gândite pentru a fi petrecute în comuniune cu Dumnezeu, au fost petrecute luptând cu un presupus duşman. Aşa că putem fi siguri că în timp ce tot trupul era angajat în rezistenţa vrăjmaşului său, inima lui se înălţa la Dumnezeu în chin dureros. Neliniştea şi grija din acea noapte trebuie să fi fost teribile.

Iacov era un bărbat puternic şi rezistent. Păzind turmele zi şi noapte, ani de-a rândul a demonstrat acest lucru şi în acelaşi timp i-a întărit constituţia. Astfel, a continuat lupta şi şi-a ţinut terenul toată noaptea. Dar nu astfel a câştigat biruinţa. Citim că prin tăria lui avea putere cu Dumnezeu; da, a avut putere asupra unui înger şi a biruit; a plâns şi s-a rugat Lui; L-a găsit în Betel şi acolo i-a vorbit chiar Domnul oştirilor; Domnul este memorialul său. Osea 12:3-5. Prin puterea lui Iacov a luptat cu Dumnezeu, dar nu prin puterea lui ca luptător. Puterea lui era în slăbiciunea lui, aşa cum vom vedea.

Observaţi că prima indicaţie că Iacov şi-a dat seama că oponentul său nu era un om obişnuit a fost când coapsa lui a fost scoasă din încheietură la atingerea Lui. Acest lucru a descoperit imediat cine era presupusul său duşman. Nu o atingere umană, ci mâna Domnului a fost cea pe care el a simţit-o. Ce a făcut atunci? Ce ar putea să facă un om într-o astfel de condiţie? Imaginaţi-vă un om luptând, când atât de mult depinde de tăria picioarelor lui şi având pe unul dintre ele dislocat dintr-o dată. Dacă cineva ar merge sau pur şi simplu ar sta în picioare şi dintr-o dată, unul dintre picioare i-ar fi scos din încheietură, instantaneu ar cădea la pământ. Acesta a fost şi cazul lui Iacov, dacă nu s-ar fi aruncat imediat asupra Domnului, cu o strânsoare puternică. În mod natural ar fi apucat cel mai apropiat obiect de sprijin; dar cunoştinţa că aici era Unul pe care tânjise să-L întâlnească, a făcut din strânsoarea lui ceva mai mult decât o acţiune involuntară. Ocazia lui venise şi nu o va lăsa să-i scape.

Faptul că Iacov a încetat imediat să se lupte şi s-a agăţat de Domnul nu este evident numai din faptul că nu putea face nimic altceva, ci de asemenea din cuvintele Domnului: Dă-Mi drumul. Nu, a spus Iacov, nu Te voi lăsa dacă nu mă binecuvântezi. Era o situaţie pe viaţă şi pe moarte. Viaţa şi salvarea lui depindeau de strângerea Domnului. Cuvintele Dă-Mi drumul au vrut doar să îl testeze, pentru că Domnul nu părăseşte un om de bună voie. Dar Iacov era hotărât să găsească o binecuvântare cu adevărat, şi a biruit. Prin puterea lui a biruit, dar prin puterea credinţei. Când sunt slab, atunci sunt tare. În acea oră, Iacov a învăţat pe deplin lecţia că binecuvântarea şi moştenirea vin nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Spiritul Domnului.

Un nume nou

Noul nume a fost o garanţie pentru Iacov că a fost acceptat. Nu i-a conferit nimic, ci a fost un semn a ceea ce deja obţinuse. Lăsând totul în mâna lui Dumnezeu, el încetase să mai facă propriile lui fapte, aşa că nu mai era înşelătorul, căutând să-şi promoveze propriile scopuri, ci prinţul lui Dumnezeu, care a luptat lupta cea bună a credinţei şi s-a ţinut de viaţa veşnică. De aici înainte el trebuia să fie cunoscut ca Israel.

Acum putea merge să îşi întâlnească fratele. Cel care L-a văzut pe Dumnezeu faţă în faţă nu se teme de faţa omului. Cel care are putere cu Dumnezeu, mai mult ca sigur va birui oamenii. Acesta este secretul puterii. Slujitorul lui Dumnezeu să ştie că, dacă vrea putere cu oamenii, trebuie ca mai întâi să fie puternic cu Dumnezeu. Trebuie să Îl cunoască pe Domnul şi să fi vorbit cu El faţă în faţă. Unui astfel de om Domnul îi spune: Îţi voi da o gură şi înţelepciune pe care toţi adversarii tăi nu o vor putea nega sau dezminţi. Luca 21:15. Ştefan Îl cunoştea pe Domnul şi a avut comuniune cu El şi împotrivitorii adevărului nu puteau să dezmintă înţelepciunea şi Spiritul cu care vorbea. Care era atunci puterea sa pentru cei ale căror inimi erau deschise să primească adevărul?

În această istorie a lui Iacov învăţăm din nou cum se obţine moştenirea pe care Dumnezeu a făgăduit-o lui Avraam şi seminţei lui. Doar prin credinţă. Pocăinţa şi credinţa sunt singurele mijloace de eliberare. Prin niciun alt mijloc nu a sperat el că va avea parte de moştenire. Întreaga lui mântuire stătea în dependenţa lui de făgăduinţa lui Dumnezeu. Astfel a fost el făcut părtaş pe deplin de natură divină.

Cine sunt israeliţii?

Învăţăm de asemenea cine este Israel. Numele i-a fost dat ca semn al biruinţei pe care a câştigat-o prin credinţă. Nu i-a oferit niciun har, ci era un semn al harului deja posedat. Astfel va fi oferit tuturor celor care, prin credinţă, biruiesc şi nimănui altcuiva. A fi numit israelit nu adaugă nimic la nimeni. Nu este numele cel care aduce binecuvântarea, ci binecuvântarea aduce numele. Aşa cum Iacov nu a avut numele prin natură, tot aşa nu-l poate avea nimeni. Adevăratul israelit este cel în care nu este vicleşug. Numai unul ca acesta este plăcut lui Dumnezeu; dar fără credinţă este imposibil să-I fim plăcuţi Lui. Astfel, israelit este doar acela care are credinţă personală în Domnul. Nu toţi cei care sunt din Israel, sunt Israel”; „dar copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă. Romani 9:6, 8.

Oricine doreşte să fie cunoscut ca israelit, să ia în considerare cum a primit Iacov numele şi să înţeleagă faptul că numai aşa va fi purtat demn de altcineva. Hristos, Sămânţa făgăduită, a trebuit să treacă prin aceeaşi luptă. A luptat şi a câştigat prin încrederea în Cuvântul Tatălui Său şi astfel, este pe drept Regele lui Israel. Doar israeliţii vor lua parte la împărăţie cu El; căci israeliţii sunt biruitori, iar făgăduinţa este: celui ce va birui, îi voi da să stea cu Mine pe tronul Meu, la fel cum şi Eu am biruit şi am stat cu Tatăl Meu pe tronul Lui. Apocalipsa 3:21. –

E.J. Waggoner, The Present Truth, 30 iulie 1896

spacer